Cele mai bune metode pentru a-ti dezvata copilul de scutec pe timpul noptii


Renuntarea la scutecul de noapte este un pas important si pentru mamici, dar si pentru pitici. Avantaje sunt si de o parte, si de alta: pentru copil, e mult mai confortabil si mai lejer sa doarma in pijama decat in [...]


Renuntarea la scutecul de noapte este un pas important si pentru mamici, dar si pentru pitici. Avantaje sunt si de o parte, si de alta: pentru copil, e mult mai confortabil si mai lejer sa doarma in pijama decat in scutec, nu mai transpira si nu mai apar iritatii la fundulet, iar tu ai dubla satisfactie ca scapi de o cheltuiala in plus si ca odorul tau trece la un alt nivel – este copil mare deja!

In timpul zilei, parca e un pic mai simplu sa iti tii copilul fara scutec. Il lasi doar in chilotei si il intrebi din ora-n ora daca vrea sa faca pipi la olita. Daca se scapa pe el din greseala, nu-i nimic, il speli si-l schimbi cu alte hainute.

Dar noaptea, parca n-ai vrea sa doarma intr-o pijama uda si sa murdareasca si salteaua… Citeste mai departe si afla care sunt pasii de urmat pentru a-ti dezobisnui copilul de scutec pe timpul noptii.

De la ce varsta poti incerca sa iti lasi copilul sa doarma fara scutec

Nu exista varsta ideala de la care sa il dezveti de scutec, pentru ca momentul depinde foarte mult si de parinti, dar si de copil. Sunt mamici care vor sa nu mai cumpere scutece la scurt timp dupa prima aniversare a copilului, si altele care considera scutecul foarte comod si prefera sa amane luarea unei decizii pana dupa 3-4 ani, sau chiar mai mult.

La fel, sunt si copii care accepta foarte repede si usor sa faca la olita si care apoi nu mai suporta sa stea cu funduletul in scutec, dar si copii care considera olita doar o jucarie sau un obiect de decor si prefera sa isi faca in scutec toate nevoile fiziologice.

Conditiile minime pentru ca un copil sa poata dormi fara scutec sunt urmatoarele: copilul ar trebui sa stie (si sa vrea) sa faca la olita, sa inteleaga propozitii simple, precum “vrei sa faci pipi?” sau “te pun la nani, sa nu iti uzi pijamaua” si sa aiba cel putin (sau in jur de) 1 anisor.

Mai devreme de 1 an nu are rost sa incerci sa iti pui copilul sa doarma fara scutec, pentru ca atunci e inca prea mic si face destul de des treaba mica, chiar si in timpul noptii. Dupa varsta de 18 luni, insa, oricand te vei simti pregatita, poti demara operatiunea cu nume de cod “ Nani fara scutec”.

Cum procedezi la inceput?

In primul rand, nu te grabi si nu lua o decizie de genul “gata, incepand din seara asta il culc fara scutec!”. Rezerva-ti cateva seri in care sa iti mai culci copilul cu scutec si observa cat de plin sau gol este scutecul dimineata. Daca este uscat 3-4 zile la rand, inseamna ca si copilul este pe deplin pregatit sa renunte la scutec noaptea.

Pentru ca scutecul sa fie uscat dimineata, ai grija ca ultima masa sa nu contina foarte multe lichide. Daca copilul bea o cana mare de lapte sau de ceai inainte de culcare, nu ai cum sa te astepti sa nu faca deloc treaba mica in timpul noptii. Incearca sa ii dai alimente un pic mai solide seara – de exemplu, orez cu lapte, gris cu lapte, mamaliguta cu branza si smantana, un iaurt cu biscuiti etc. – apoi ii dai sa bea apa, iar inainte de culcare il pui pe olita sa faca pipi – dupa toate astea, copilul e gata – cel putin teoretic – sa doarma fara scutec.

Nu ai de unde sa fii sigura ca dimineata nu vei gasi, totusi, salteaua, cearsaful si hainutele de pe el umede. Pentru a preveni aceasta situatie, iti poti lua doua masuri de precautie:

1. Te trezesti noaptea la o ora fixa (2, 3 sau 4 dimineata), mergi in camera copilului si il pui pe olita, chiar daca aveti amandoi ochii carpiti de somn. Imediat dupa ce face pipi, il pui inapoi in patut si te duci si tu sa te culci si 2. Pune sub cearsaf o paturica absorbanta, pentru a proteja salteaua.

Dupa o noapte in care copilul doarme fara scutec, dimineata, primul lucru pe care-l faci dupa ce trezesti copilul va fi sa-l pui pe olita. Astfel ii vei crea un reflex, iar scutecul va deveni amintire in scurt timp. Lauda-ti copilul de fiecare data cand gasesti patutul si hainele uscate, dar nu il certa si nu ridica tonul daca se mai intampla sa se scape pe el.

Ce poti face daca nu iti place ideea sa trezesti copilul din somn pentru a-l pune pe olita

Daca nu ii dai prea multe lichide sa bea inainte de culcare, face pipi la olita inainte sa il pui in patut, iar dimineata il pui iarasi pe olita de cum se trezeste, e posibil sa nu fie nevoie sa trezesti copilul in toiul noptii pentru a face pipi.

Daca e un copil marisor, peste 18 luni sau 2 ani, incearca sa ii explici ca nu e bine sa faca pipi in pat, pentru ca isi uda hainutele si jucaria cu care doarme. Sau poti sa-i pui inainte de culcare niste chilotei sau pantalonasi cu animalutele preferate (iepurasi, ursuleti, catelusi etc.) si sa il rogi sa nu faca pipi decat la olita, fiindca altfel o sa ude animalutele.

Va trebui sa ai rabdare daca te hotarasti sa iti dezveti copilul de scutec. Aceasta schimbare nu se face de pe o zi pe alta, si chiar la saptamani bune dupa ce crezi ca operatiunea s-a incheiat cu succes, mai poti avea cate o surpriza, din cand in cand.

Tu cum ai reusit sa-ti dezveti copilul de scutec noaptea? Daca ai vreun truc sau vreun sfat, lasa-ne un comentariu mai jos!

related posts

Modifică setările cookies