5 modalitati creative prin care iti poti scoate ochii in evidenta cu eyeliner


Dermatograful (sau eyeliner-ul) e un instrument excelent pentru a-ti accentua ochii. Folosit creativ, insa, eyeliner-ul se poate dovedi cea mai importanta "arma" din arsenalul tau de frumusete.


Mai jos iti propunem 5 modalitati prin care poti sa te remarci folosind creionul dermatograf:

1. Foloseste culori diferite pe fiecare pleoapa

Foloseste, ca in imaginea de mai sus, o culoare diferita de eyeliner pe pleoapa inferioara si pe cea superioara. Poti apela la combinatii de albastru si mov, verde si galben sau chiar verde si albastru. Ai grija insa ca respectivele nuante sa se potriveasca culorii ochilor tai.

2. Aplica doua linii colorate

Ia doua creioane dermatografe diferite, de exemplu unul negru si unul colorat si traseaza doua linii paralele. Aplica in primul rand eyeliner-ul negru pentru definitie. Apoi incearca sa il aplici pe cel colorat imediat deasupra primului. Ca sa-ti fie mai usor, marcheaza cea de-a doua linie prin mai multe puncte, inainte de a le uni intr-o linie.

3. Aplica eyeliner-ul in coltul interior al ochiului

Acest tip de machiaj arata excelent mai ales in cazul in care folosesti un dermatograf colorat. Trucul este sa nu continui linia pana la coltul exterior al ochilor.

4. Traseaza o linie abia vizibila

La Cannes, modelul Barbara Palvin a facut furori cu un machiaj minimalist, care, in acelasi timp, i-a scos perfect ochii in evidenta. Cheia pentru a realiza acest machiaj este sa trasezi o linie cat mai subtire, cu un dermatograf perfect ascutit, la cativa milimetri de linia canalului lacrimal.

5. Traseaza un contur dantelat

Pentru a realiza acest machiaj de efect ai nevoie de un eyeliner lichid, o foaie de hartie, o foarfeca si un marker sau un pix. Urmeaza pasii descrisi in tutorialul foto de mai jos si pregateste-te sa primesti complimente pentru look-ul tau sexy si fresh.


 

  • 5 modalitati creative prin care iti poti scoate ochii in evidenta cu eyeliner

related posts

Modifică setările cookies