Filme de neratat primavara aceasta. Productiile pe care trebuie sa le vezi neaparat la cinema

Primavara aceasta, cateva superproductii deschid sezonul filmelor bune: "Seria Divergent: Allegiant", "Batman vs. Superman: Zorii dreptatii" si "The Jungle Book".In lunile martie si aprilie te asteapta actiune la superlativ cu supereroi care salveaza lumea de la distopie si aventuri incredibile care te arunca direct in miezul povestii, datorita imaginilor ample si captivante si sunetului impresionant, care-ti fura pamantul de sub picioare.

Iata ce productii nu ai voie sa ratezi:

Seria Divergent: Allegiant

Seria "Divergent" continua pe marile ecrane cu povestea lui Tris si Four. Acestia se vad nevoiti, impreuna cu Christina, Peter, Tori si Caleb sa evadeze dincolo de zidurile care inconjoara orasul Chicago. Isi abandoneaza pentru prima data prietenii si familia si se expun unor riscuri inimaginabile, mai ales ca tot ce stiau devine irelevant in aceasta noua lume. In timp ce orasul cade sub amenintarea razmeritei care se poate transforma, din clipa in clipa, in razboi global, Tris si Four invata o lectie despre incredere si supravietuire care le va testa iubirea.


Batman vs. Superman: Zorii dreptatii

Batman si Superman sunt in razboi, iar omenirea nu mai stie ce tip de erou ii trebuie mai tare. Din teama ca actiunile unui supererou adulat raman nesupravegheate, puternicul si formidabilul aparator al Gotham-ului il provoaca pe salvatorul adorat al Metropolis-ului. In vreme ce duelul modern e in desfasurare, un nou pericol global se profileaza, amenintand intreaga omenire.


Cartea Junglei

Crescut in jungla de lupoaica Raksha, Mowgli devine prieten la catarama cu simpaticul urs Baloo, dar si cu precauta pantera neagra Bagheera. Insa, pe masura ce creste, prezenta sa in jungla nu mai e vazuta cu ochi buni, asa ca puiul de om se vede nevoit sa plece in cautarea familiei sale. Drumul, insa, nu e liniar, ci presarat cu provocari la tot pasul: Mowgli va trebui sa-l infrunte pe regele maimutelor, pe infometatul piton Kaa, dar si pe fiorosul tigru Shere Khan, spaima intregii jungle.


X-Men: Apocalipsa

In urma unor sapaturi in interiorul unei piramide, un grup de cercetatori il readuc la viata pe En Sabah Nur/Apocalypse. Acesta se trezeste intr-o lume haotica, plina de razboaie, boli si distrugere in masa si porneste o cruciada pentru pace, strangand pe drum un grup de 4 razboinici. Echipa X-Men afla insa ca aceasta cruciada este de fapt o mare mascarada, in urma careia Apocalypse sa preia controlul civilizatiei umane, asemenea unui faraon asupra Egiptului Antic. 


Kung Fu Panda 3

Dupa ce a scapat Valea Linistita de maleficul lord Shen, Po se bucura de gloria faptelor sale de vitejie. Relaxarea si toate bunatatile din lume ii incanta zilele, dar fericirea nu va dura prea mult, caci dolofanul panda va avea de infruntat o extraordinara amenintare supranaturala al carei scop este distrugerea completa a spiritului kung fu! Tradarea unuia dintre Cei cinci furiosi il va mahni nespus pe Po, care va trebui sa dea totul pentru a dovedi valoarea inestimabila a prieteniei si a increderii si pentru a-i salva din nou pe locuitorii din Vale.


Sefa

"Sefa" este trimisa la inchisoare dupa ce este arestata pentru utilizarea abuziva a informatiilor confidentiale. Cand iese gata sa se reinventeze ca cea mai recenta vedeta a Americii, nu toata lumea pe care a pacalit-o este gata sa uite si sa ierte.


Razboinicul Vanator si Craiasa Zapezii

Cu mult inainte ca Ravenna, regina malefica, sa fie aparent invinsa de sabia curajoasei Alba ca Zapada, ea a fost martora plecarii din regat a surorii sale, Freya. Freya, care are puterea de a ingheta orice inamic, si-a petrecut viata in castelul sau de gheata izolat crescand si pregatind o intreaga legiune de vanatori letali, printre care si Eric si razboinica Sara. Acestia sfideaza singura si cea mai importanta cerinta a sa: sa-si inghete pe vecie inima, ca sa nu se poata indragosti niciodata.

Cand Freya afla despre moartea surorii sale, isi someaza soldatii sa duca Oglinda Magica la singura vrajitoare care mai are abilitatea de a-i extrage puterile. Ravenna poate fi readusa din adancurile aurite ale oglinzii, asa ca taramul magic va avea acum de infrunat o forta intunecata de doua ori mai puternica. E timpul ca armata sa se arate invincibila in fata celor doi razboinici alungati pentru ca au incalcat regula fundamentala a reginei lor.

FULLSCREEN
Filme de neratat primavara aceasta. Productiile pe care trebuie sa le vezi neaparat la cinema
  • /
viorel (2016-03-15 22:35:05)
Oportunitate extra lucru la domiciliu! Selectam colaboratori pentru lucru la domiciliu. Condiții: calculator, conexiune la internet, studii medii cel putin, cunostinte de operare cu documente word si pdf, seriozitate, dorinta de a invata ceva nou. Asiguram: instruire gratuita si indrumare pas cu pas, contract de comision. Cereti acum detalii la adresa de email: ioan_viorel2006**********
America dezbate cine bate: taxele si nasul lui Trump vs emailurile si sanatatea lui Clinton. Rezumatul primului duel direct
Recomandari