6 greseli frecvente prin care iti agravezi acneea


Desi folosesti creme scumpe si tii dieta, cateva dintre lucrurile pe care le folosesti sau le faci in fiecare zi s-ar putea sa-ti agraveze acneea.


1. Ai un telefon murdar

Desi ne place sa credem ca avem telefoanele curate, adevarul este ca de cele mai multe ori ecranul mobilului nostru adaposteste sute de bacterii. Aducandu-l in contact cu pielea fetei, risti sa-ti agravezi acneea din zona barbiei si a obrazului. Dezinfecteaza-ti in fiecare zi ecranul telefonului pentru a-l pastra curat.

2. Folosesti produse de ingrijire a parului nepotrivite sau ai breton

Daca ai cosuri in zona fruntii, s-ar putea sa fie din cauza ca produsele de ingrijire a parului folosite iti astupa porii. Acest lucru e cu atat mai adevarat in cazul in care folosesti un aplicator de tip spray. De asemenea, bretonul poate aduce subtantele din cosmeticele pentru par in contact cu pielea. Daca banuiesti ca ai aceasta problema, incearca sa-ti dai bretonul la o parte din fata sau alege alte produse de ingrijire a parului.

3. Porti ochelari

Fie ca este vorba despre ochelari de vedere sau de soare, ambii iti pot acutiza acneea, daca nu ai grija. Ochelarii adapostesc uleiuri, bacterii sau praf pe langa faptul ca duc la crearea presiunii sau frictiunii in anumite zone. Pastreaza mereu servetele umede in birou si in geanta pentru a-i curata regulat.

4. Porti un echipament sportiv gresit

Daca ai acnee pe corp si mergi des la sala, echipamentul sportiv s-ar putea sa-ti agraveze acneea. Chiar daca ti-l speli cu religiozitate, daca e prea mulat, poate crea frecare in contact cu pielea si iti agraveaza problemele dermatologice. De asemenea, ai grija sa-ti cureti regulat salteaua de yoga sau sa acoperi echipamentele din sala cu un prosop, pentru a nu transfera transpiratie, uleiuri sau bacterii pe pielea ta.

5. Te speli pe fata prea des sau prea rar

Indiferent ce tip de piele ai, daca te speli prea des intr-o incercare disperata de a scapa de cosuri sau de imperfectiuni, risti sa agravezi lucrurile. Daca te speli prea des iti usuci pielea si aceasta va produce si mai multe uleiuri pentru a compensa pentru cele pierdute si astfel vor aparea noi cosuri. Daca, pe de alta parte, nu te speli destul de bine sau o faci rar, machiajul si praful lasate peste noapte pe piele iti vor bloca porii si vor declansa o eruptie acneica.

6. Schimbi foarte des produsele de ingrijire a pielii

Daca iti place sa probezi si sa schimbi mereu cremele si produsele de ingrijire a pielii, risti sa-ti iriti pielea si sa-ti inrautatesti acneea. Fiecare crema, demachiant sau masca noua contine ingrediente care au diverse efecte asupra pielii. Lasa fiecare produs sa actioneze macar 4-6 saptamani inainte sa treci la urmatorul, pentru a minimiza efectele negative asupra pielii.

  • 6 greseli frecvente prin care iti agravezi acneea

related posts

Modifică setările cookies