A născut în urmă cu 2 luni și arată impecabil. Dieta Adelinei Pestrițu: "Simt cum se pierd kilogramele, fără prea mari eforturi"


Adelina Pestrițu a devenit ammaă pentru prima dată pe 3 august.


Proaspăta mămică arată incredibil, afișând o siluetă de invidiat.  Dacă nu am ști că a născut recent, ar fi imposibil să ne dăm seama că abdomenul super lucrat, cu pătrățele și picioarele zvelte sunt ale unei femei care a trecut prin nouă luni de sarcină. 

Adelina Pestrițu a luat 14 kilograme în sarcină și a reușit să scape de ele în timp record. 

"Fix în ziua în care am născut, m-am urcat pe cântar și mi-a arătat o suma rotundă, precum coapsele mele.:)) Și culmea, nu era numărul de telefon, ci greutatea mea.

Astăzi, la nici 2 luni după ce am născut, simt cum se pierd kilogramele, însă fără prea mari eforturi.  Am ales un meniu nu foarte vast, însă destul de sănătos, sățios și care să mă ajute să dau jos surplusul de kilograme nedorite.
 
Odată cu trecerea celor 7 săptămâni, nici senzația de foame nu o mai am. Organismul meu a înțeles că trebuie să mă ajute, mai ales că au trecut cele 6 săptămâni de lăuzie, și totul pare să reintre în normal. În prima săptămână de după naștere am dat jos o mare parte din kilogramele nedorite, apoi am făcut un blocaj pe cântar. "


Frumoasa brunetă  a dezvăluit recent pe blogul personal care este dieta pe care o urmează. 


 
"Fără să mă bazez pe vreo dietă anume a vreunui nutriționist celebru, am consumat numai pește cu broccoli și salată verde cu lămâie și puțin ulei de măsline. Nu pot spune că este varianta corectă, pentru că organismul are nevoie și de grăsimi, carbohidrați, chiar și puțin zahăr. Nu mai știu ce gust are o prăjitură. În aproape 2 luni, am mâncat doar 2 clătite și zaharină folosită în cafeaua de dimineață. 
Chiar mă declar surprinsă de faptul că nu îmi este poftă de altceva, cum de mai pot consuma somon și încă nu m-am ales cu branhii pe corp. ", spune simpatica mămică pe blogul ei.



Și acesta nu este singurul avantaj al dietei pe care o urmează, spune Adelina Pestrițu. 
 
"Pe lângă grăsimea pe care o dau jos, pierd vizibil și aspectul cojii de portocală, mai exact apa reținută în tot acest timp. Mi-au mai rămas doar 3 kg cărora le voi veni de hac în curând. Vă recomand să folosiți uleiul de migdale sau cocos, însă pe corp, nu în mâncare. Sigur nu vă doriți să vă alegeți cu niște vergeturi inestetice sau piele lăsată. Dacă totuși senzația de foame apare, păcăliți-vă stomacul cu multă apă și migdale sau caju.",  le mai sfătuiește Adelina pe admiratoarele ei. 

Nu trebuie să ignoram nici faptul că, pe lângă dietă, Adelina Pestrițu face și foarte mult sport. 


Sursa foto: Instagram


  • A născut în urmă cu 2 luni și arată impecabil. Dieta Adelinei Pestrițu: Simt cum se pierd kilogramele, fără prea mari eforturi

related posts

Modifică setările cookies