Cancerul oral: greu de depistat, greu de tratat . Afla daca esti in grupul de risc


Fotografiile cu Michael Douglas in timpul tratamentului pentru cancer orofaringian au socat intreaga lume.  Boala si tratamentul agresiv il imbatranisera si il slabisera enorm . Avea cancer in stadiul 4 si, conform statisticilor, doar 80% sanse de supravietuire. Si nimeni nu intelegea cum cineva cu o alimentatie buna si un stil de viata supravhegheat de antrenori de fitness, nutritionisti, medici si o sotie iubitoare poate sa ajunga atat de grav bolnav fara ca vreun simptom sa il avertizeze.


Douglas a fost victima unei boli “mute”, adica cele care se dezvolta periculos de mult fara simptome deranjante. Cancerul oral face parte din aceasta categorie si de aceea aproximativ jumatate din pacienti mor in maximum 5 ani de la diagnosticare. Daca boala ar fi depistata la inceput, sansele de supravietuire ar creste pana la 90%. 

Candva aceasta boala era considerata rara, dar in acest moment, la nivel mondial, sunt descoperite 640.000 de cazuri anual si numarul este in crestere. 

Simptomele care ar trebui sa trimita pe oricine la medic sunt:

aparitia unor pete albe sau rosii la nivelul cavitatii bucale;

orice fel de rani usoare la nivelul gurii, gingiilor sau buzelor, care nu se vindeca dupa mai mult de 14 zile

raguseala permanenta sau o modificare a vocii

dificultate la inghițire

salivarea in exces

dificultate la miscarea maxilarului sau a limbii

senzatie de amorteala, durere si sensibilitate inexplicabile la nivelul fetei, cavitatii bucale sau a gatului.

Michael Douglas a pus tumoarea de la baza limbii pe seama tigarilor si a alcoolului. Medicii i-au dat dreptate: un anumit stil de viata creste riscul de a face acest tip de cancer. Mai trebuie luati in considerare factorii de risc genetici, astfel ca anumite persoane, in functie de varsta, stil de viata sau istoric medical al familiei, trebuie sa mearga mai des la control pentru ca au sanse sa dezvolte aceasta boala. 

Factori de risc:

consumul de alcool si tutun (tigari, pipa, trabuc). Riscul de a dezvolta aceasta boala creste cu 15% in cazul persoanelor care fumeaza si consuma si alcool.

virusul HPV (human papilloma virus) este cu siguranta implicat in cancerul oral si, in special, in cazul tipurilor care apar in interiorul gurii (orofaringe, baza limbii, precum si amigdale). HPV este un virus care se transmite pe cale sexuala, cu aproximativ 120 de tulpini, dintre care HPV16 este cel cunoscut ca fiind responsabil pentru cancerul oral.

varsta, riscul de imbolnavire crescand dupa varsta de 40 de ani. Cu toate acestea, sunt intalnite tot mai multe cazuri de cancer oral si in randul tinerilor, din cauza consumului de tutun si alcool, dar si din cauza HPV, transmisibil sexual.

expunerea la radiatii ultraviolete este un factor care influenteaza apariția cancerului la nivelul  buzelor, cat si al altor tipuri de cancer.

dieta saraca in fructe si legume

Tehnologia din zilele noastre permite diagnicarea timpurie. Inclusiv in Romania, exista acum cabinete medicale dotate cu un aparat pentru scanare orala (oral screening) care poate analiza leziuni invizibile cu ochiul liber. Pretul unei sedinte este de 150 lei si trebuie facuta periodic. 

related posts

Modifică setările cookies