Cum dam burta jos? Ghid in 10 pasi, exclusiv Perfecte.ro


Cand vine vorba de slabit si mai ales despre sculptarea taliei, stim cu totii ca ultima zona, ce ne da batai de cap, ceva mai mult decat restul corpului, este zona abdominala. Nu degeaba este acea vorba celebra in lumea fitness-ului, “Abdomenul se face la sala de mese”. Da, primul pas, acolo trebuie facut! Pana nu devenim constienti de acest lucru, sansele de a da burtica jos intr-un timp ceva mai scurt, sunt destul de reduse.


Totusi, ce solutii viabile exista? Raspunsul vine de la antrenorul personal cu competente in nutritie Elena Trifan de la Centrul Salus. Atentie! Toate sfaturile sunt experimentate pe propriul abdomen!

Circula o informatie ce creeaza o confuzie generala in lumea fitness-ului: cum ca, daca doresti sa subtiezi o anumita zona, este suficient sa lucrezi intens acea zona in sala de sport fara alte griji. Este important sa stii, ca grasimea nu se arde atunci si acolo, in timp ce faci abdomene. Pare logic, dar nu este asa in totalitate. Dovada sunt acei barbati ,,lucrati’’ pe care ii vezi la sala, numarand sute de abdomene, si daca, le analizezi putin zona abdominala,  observi cum le tremura grasimea. 

De ce? In timp ce faci abdomene, tu arzi glicogenul din muschi si mai pierzi ceva proteine, apa, electroliti si nicidecum, surplusul din acea zona. Grasimea ramane intacta la locul ei, protejata cu grija de organism, precum acele ,,resurse pentru zile negre”. Grasimea este cea mai inofensiva alternativa, pe care corpul o are la dispozitie cand trebuie sa rezolve o problema de surplus de calorii sau de surplus de acizi. De asemenea, aceasta imbraca o mare parte din toxinele din corp care nu pot fi eliminate in timp util. Asa ca, datul burticii jos, nu se face zonal, sculptarea unui abdomen atragator, este un proces care dureaza si nu se intampla peste noapte. Cum spuneam, burta se da jos incepand cu: alimentatie si sport. In cazul in care se doreste o accelerare a procesului de remodelare, in special in cazul femeilor, sau mai ales daca este dupa o sarcina, sunt recomandate tratamentele corporale, cu diverse proceduri.  

Revenind la sala de mese, stiu ca pentru unii, cand vine vorba despre mancare lucrurile nu sunt atat de simple. Relatia pe care o avem cu alimentele este deja construita de o viata si ne caracterizeaza, atribuindu-ne diferite etichete: eu sunt pofticios, nu pot fara dulciuri, imi place painea, cand sunt stresat, mancarea ma calmeaza etc. 

Ce putem face?

Insa, tot ceea ce creaza dependenta si duce la extreme, din punctul meu de vedere, nu face bine corpului. Cred cu tarie in respectul fata de sine, in moderatie si variatie, si nu doar la capitolul ,,alimentatie si sport”,  ci in tot ceea ce facem. Stiu ca este greu de schimbat definitiv obiceiuri, comoditati, intr-un final stilul de viata, dar stim cu totii ca nu e si imposibil. Atunci cand dorinta de schimbare vine din interiorul nostru, sansele de reusita sunt de suta la suta. Aici avem nevoie de perseverenta, exercitiu si cum spuneam mai sus , este nevoie de constiinta si respect fata de tine insuti. Cele 10 sfaturi pe care vi le pot da sunt cele care m-au ajutat si pe mine personal!

1. Aveti grija la combinatia alimentelor: carne cu legume/fainoase cu legume

2. Puneti in farfurie portia de care corpul are nevoie si nu mai mult. Retinem: senzatia de satietate apare dupa 10 -15 minute!

3.Tineti cont si de hidratare si mai ales de calitatea apei, 35-40 mg/kg corp.

4. Nu serviti cina mai tarziu de ora 19.00-19.30. Aceasta, din punct de vedere caloric, trebuie sa fie mai mica decat pranzul si mult mai digerabila. ( salate cu surse de proteina, peste, legume gatite, supe,etc.)

5. Este bine sa invatam sa nu mai ciugulim intre mese!

6. Consumati alimente care va hranesc si ce accelereaza arderile metabolismului. Acestea sunt alimentele bogate in proteine. Aici nu ma refer doar la carne sau shake-uri proteice, ci la toate alimentele bogate in proteine. Bineinteles, alegem alimentele ce ne plac, care sunt sanatoase si care simtim ca ne fac bine. Acestea ne refac musculatura si accelereaza arderile metabolismului. In aceasta categorie intra: carnea, ouale, branzeturile, nautul, lintea, fasolea, pestele, soia, etc.

7. Mobilizati-va si faceti sport de cel putin 2-3 ori pe saptamana.

8. Faceti exercitii fizice cu greutatea corpului. Din experienta mea, sunt cele mai eficiente. Acestea pot fi combinate: 25’cardio – 25’tonifiere. Exercitiile cu greutatea propriului corp in care sunt antrenate mai multe grupe musculare, ne ajuta sa acceleram metabolismul, sa tonifiem, sa crestem in masa musculara, sa imbunatatim ritmul cardiac si respirator, sa combatem  tesutul adipos, sa elimininam surplusul de apa din organism si bineinteles sa slabim.

9. Apelati la tratamentele corporale. Daca tesutul prezinta celulita si are aspect de coaja de portocala, puteti opta pentru cavitatie, radiofrecventa si masaj anticelulitic. Insa nu trebuie sa uitati de triada: ALIMENTATIE, SPORT   si TRATAMENTE CORPORALE.

10. Activati circulatia sangvina cu ajutorul cremelor termoactive. Aici avem: cremele care contin cafeina, extract de piper, paprika, alge marine, ceai verde, iod etc. Cititi cu atentie eticheta: cantitatea ingredientului respectiv si contraindicatiile produsului. 

related posts

Modifică setările cookies