Cum sa ai dinti mai albi. 8 trucuri pe care sigur nu le stiai


Aproape toti pacientii care trec pragul cabinetului stomatologic intreaba la un moment dat si de albirea dentara. Isi doresc un zambet frumos, cu dinti cat mai albi si asezati perfect, asa cum ii vedem pe la cei de la televizor. Insa albirea dintilor nu rezolva toate aceste cerinte! Iata ce ar trebui sa stii inainte de a decide sa-ti albesti dintii.


”Mi-as dori sa fie fie foarte clar pentru toti pacientii ca noi nu recomandam albirea dentara decat atunci cand toate afectiunile dentare sunt tratate, iar dintii sunt sanatosi. Asta inseamna ca pacientul nu trebuie sa aiba carii, afectiuni ale gingiei, probleme infectioase si inca un detaliu foarte important – acesta trebuie sa aiba o igiena foarte buna si sa stie ca acest lucru inseamna mult mai mult decat a se spala pe dinti”, explica dr. Andra Custura, medic stomatolog Andra Smile.

1. Vizita la medicul dentist este primul pas 

Nu lua decizia finala asupra procesului de albire inainte sa te fi consultat medicul dentist. El este cel care decide daca esti un bun candidat pentru albire si tot cu el incepi acest proces. ”Cel mai bun moment pentru albire este imediat dupa igienizarea profesionala pentru ca atunci suprafata dintelui este curata”, explica dr. Andra Custura. O consultatie ulterioara la cateva saptamani dupa ii va arata medicului dentist daca ai nevoie de un agent de desensibilizare cum ar fi o fluorida topicala care sa te scape de sensibilitatea dintilor.

2. Spune nu albirii la salon 

Chiar daca salonul tau estetic preferat este cel mai bun din oras pentru tratamente faciale sau corporale, nu este cel mai indicat loc pentru albirea dintilor. ”Exista numeroase produse de albire care se vand de cosmeticieni sau in saloane. Saloanele nu au echipamentul necesar pentru a dezinfecta si steriliza echipamentul, iar cosmeticienii nu au knowhow-ul necesar pentru a executa albirea la standarde inalte.”

3. Alimentatia afecteaza rezultatul albirii 

Toate alimentele si lichidele pe care le consumam afecteaza intr-un fel sau altul dintii nostri. Daca consumati frecvent alimente foarte colorate, cum ar fi sfecla rosie, vin rosu, cirese, ness, cafea, visine, capsuni si cele care au culoarea foarte puternica e bine sa stiti ca rezultatul albirii dentare va dura mai putin decat la pacientii care nu vor consuma aceste alimente. Tigarile/ trabucurile sunt un alt factor care va pot compromite rezultatul obtinut in sedinta/ sedintele de albire.

4. Asteptati-va si la ceva durere 

Stiati ca in timpul sedintei de albire pot aparea dureri? ”Da, pot aparea dureri acolo unde aveti carii si retractii gingivale, probleme parodontale nerezolvate, dinti cu inflamatii pulpare, de aceea va recomandam sa rezolvati toate acestea inainte de albire. E necesar sa stiti ca albirea poate aduce si o sensibilitate dentara care va trece treptat, in cateva zile maxim, imediat dupa sedinta de albire se va face obligatoriu o flourizare a tuturor dintilor albiti”, explica dr. Andra Custura.

5. Nu folosi pasta de albire a dintilor zilnic 

Pasta de albire a dintilor poate inlatura petele de tutun, de ceai, cafea, dar folosind-o in fiecare zi poate dauna dintilor. ”Pasta de dinti de albire poate fi prea abraziva daca este folosita zilnic. Multe produse de acest tip contin particule abrazive care actioneaza asupra smaltului. Pot duce la sensibilitate dentara”, adauga dr. Andra Custura.

6. Crezi ca toti dintii sunt la fel 

Crezi ca este bine sa-ti albesti toti dintii? ”Unii pacienti nici nu stiu daca au coroane de portelan in gura. Aplicarea produsului de albire poate distruge suprafata lucioasa si ii poate face sa arate si mai rau. In plus am observat ca pacientii nu stiu ca albirea se va face doar pe dintii care se vad intr-un zambet larg al pacientului si numai pe aceea fata a dintelui pe care o vedem atunci cand ne uitam in oglinda”, adauga dr. Andra Custura. Numai medicul stomatolog poate sa-si dea seama de acest lucru si te poate sfatui ce dinti sa albesti si ce nu.

7. Nu te speli pe dinti si nici nu folosesti ata dentara 

Dintii tai trebuie sa fie foarte curati inainte de albirea dentara. Spalatul pe dinti nu este suficient, trebuie sa folosesti si ata dentara, pentru ca resturile de mancare interfereaza cu procesul de albire. ”Orice reziduu pe dinti va impiedica produsul de albire sa actioneze si te vei alege cu pete”, completeaza dr. Andra Custura.

8. Faci din albire un obicei 

Prea multa albire dentara poate sa duca la un rezultat cu totul opus decat ceea ce-ti doresti. ”Obsesia pentru dintii albi poate sa duca la devitalizarea acestora si de aceea intotdeauna trebuie urmarite indicatiile medicului. Eu imi fac albire cam o data la doi ani si le recomand si altora insa, cu responsabilitatea la pachet de a avea grija de dinti, de stilul de alimentatie si hidratare, de igiena si nu in ultimul rand de rezolvarea oricarei mici probleme aparute in cavitatea bucala si stoparea ei in acel stadiu”, completeaza dr. Custura.

related posts

Modifică setările cookies