Dieta lui Gisele Bundchen. Ce mănâncă supermodelul în fiecare zi


Aceasta a dezvăluit, în noua sa carte, că mănâncă doar de două ori pe lună carne, își face sucuri de sfeclă în perioada menstruației și nu bea niciodată lichide în timpul mesei.


În noua sa carte, Lessons: My Path to a Meaningful Life, Gisele descrie în detaliu dieta sa bazată pe alimente integrale, legume și fructe. Modelul de 38 de ani mărturisește că a încercat să devină vegetariană de două ori în viața ei, dar nu a reușit, din cauza anemiei de care suferă, așa că acum savurează de două ori pe lună carne și, o dată pe săptămână, pește. 

Citește și: Gisele Bundchen: „Am plâns la prima mea defilare topless pentru Alexander McQueen” 

Primul lucru pe care îl face dimineața este să mediteze. Mai apoi, bea pe stomacul gol un pahar cu apă călduță și sucul proaspăt stors de la o jumătate de lămâie.

La micul dejun, aceasta pregătește pentru copiii săi, Benjamin (8 ani) și Vivian (5 ani), pâine fără gluten, prăjită, cu unt de migdale și miere, sau ouă cu felii de avocado sau un castron cu feliuțe de mere și fructe de pădure și iaurt din lapte de cocos.

Când nu termină resturile rămase de la cei mici, lui Gisele îi place să bea un pahar de suc proaspăt din țelină, castraveți, mere, turmeric, ghimbir și kale.

Când sunt la menstruație, obișnuiesc să adaug sfeclă și lămâie pentru un surplus de fier și vitamina C”, explică ea.

Oricum, atunci când o așteaptă o ședință obositoare de gimnastică, Gisele optează pentru un smoothie din fructe de pădure, cacao, semințe de cânepă, semințe de in, semințe de chia și un pic de lapte de cocos. 

În funcție de cum se simte, mai poate adăuga banane, unt de migdale sau pudră de proteine. 

La prânz, Gisele Bundchen savurează o salată cu avocado sau un castron de supă cu năut și legume. Vara, îi place să mănânce pachețele de primăvară cu sos de tahini.

Majoritatea cinelor ei constau în ”legume proaspete sau gătite ușor, fructe, cereale integrale și o bucățică de carne sau pește adăugată în compoziție”.

După cină, Gisele spune că preferă ceaiul de mușețel, dar încearcă să nu bea nimic în timpul mesei. Aceasta explică și motivul: mama ei le-a învățat pe ea și pe surorile ei că ”este prea dificil pentru sistemul digestiv”, așa că se abține să consume lichide în timpul meselor. După ce a mâncat, mai așteaptă cel puțin 30 de minute înainte să bea apă. 

  • Dieta lui Gisele Bundchen. Ce mănâncă supermodelul în fiecare zi

related posts

Modifică setările cookies