Porti sutienul potrivit? Ce boli poate provoca lenjeria aleasa gresit


Un sutien nepotrivit ca mărime se poate dovedi extrem de periculos pentru femei, avertizează experţii în sănătate, pentru că poate declanşa diverse afecţiuni care aparent nu au nicio legătură între ele, precum iritaţii, dureri de cap, sindromul intestinului iritabil, tendinită.

Tag-uri:

Estimările arată că până la 80 la sută dintre femei poartă sutiene care nu au mărimea potrivită, motivul principal fiind că au tendinţa să subaprecieze lăţimea spatelui şi în acelaşi timp să supraestimeze dimensiunea cupei, scrie MEDIAFAX.

"Femeile vin la mine la clinică în mod regulat cu probleme ca umeri rotunjiţi, spatele cocoşat, indigestie din cauza diafragmei şi boli pulmonare restrictive, urme de la bretele şi semne pe umeri: toate indicii ale purtării unui sutien nepotrivit", povesteşte Lorna Mills, chiroterapeut în Oldham, Marea Britanie.

Potrivit acesteia, una dintre cele mai mari probleme este că femeile poartă de obicei sutiene care au cupele prea mari. Astfel, bretelele sunt de asemenea prea mari, aşa că sunt strânse în mod constant, ceea ce duce la aplecarea spatelui şi a gâtului, modificând forma coloanei vertebrale şi creând tensiune şi disconfort.

"În multe cazuri am putut face legătura între plângerile femeilor privind durerile de spate şi gât şi sutienele nepotrivite care nu numai că oferă foarte puţină sau zero susţinere, dar cauzează şi probleme vizibile în postură, ce rezultă în durere şi tensiun", a spus şi Richard Moore, consultant în osteopatie şi terapeut din Nottingham.

Citeste continuarea pe mediafax.ro.

related posts

Modifică setările cookies