Niste cercei rotunzi de argint ma faceau acum cativa ani sa am impresia ca sunt un copil deghizat in adult. De un bun gust discutabil, erau singurele elemente din tinutele mele de serviciu care ma ajutau sa trec prin zi cu multumirea ca am trisat putin si am fost mai mult eu si mai putin ce ar vrea altii sa fiu. I-am dat jos dupa ce prietenul meu de care abia ma indragostisem s-a uitat la ei si-a zis: “Daca tie iti plac…” Nu mi-au mai placut, desigur. Nici geanta portocalie cu buline nu a mai avut succes in perioada in care incercam sa-i fiu pe plac si luni bune m-am chinuit sa merg pe tocuri zi de zi. Norocul meu a fost ca dragostea nu mi-a luat mintile de tot si la un moment dat am incetat sa ma mai pot de parca as juca rolul lui Bridget Jones. La cerceii oribil nu am revenit, din fericire, dar la geanta, da. Si o port si acum cu UGG-uri mov, pentru ca asa am eu chef, indiferent cine straba din nas. 

Recunosc insa ca pana sa ajung la aceasta asumare de sine am trecut prin clasicul “ce coincidenta, si mie imi place tot jazz-ul!” si numai eu stiu cate poezii postmoderne am citit pe ascuns ca sa am despre ce vorbi cu un om cu care nu aveam absolut nimic in comun, dar ma incapatanam sa imi demonstrez contrariul. 

In mod bizar, nu cunosc decat alte femei care se prefac ca sunt mai destepte, mai sportive, mai citite, mai petrecarete de dragul barbatului iubit. Viceversa, mai rar. Ei parca spun cu totii: daca ma place, bine, daca nu, tot bine. Probabil este singurul capitol la care avem de invatat de la ei.