Regina Letizia a apărut într-o fustă de 427 de lei. Piesa vestimentară este acum sold out


Regina Letizia s-a impus, în ultima vreme, drept una dintre cele mai stilate fețe regale.


Soția regelui Felipe al Spaniei este renumită pentru alegerile vestimentare desăvârșite, iar recent, aceasta a apărut într-o fustă plisată metalizată, aparținând unui popular brand spaniol.

Citește și: Regina Letizia, apariție spectaculoasă într-o salopetă cu trenă și cercei de 13.000 de lire sterline

Letizia a participat la un eveniment comemorativ, luni, la Madrid, ocazie cu care a arătat absolut senzațional în fusta maxi, metalizată, la care a asortat un top negru, cizme până la genunchi negre și o haină chic în aceeași nuanță.

Fusta, cu detalii contrastante pe talie, costă 427 de lei, însă vestea proastă este că aceasta s-a vândut la scurt timp după apariția Reginei Letizia.

Fosta jurnalistă și-a strâns părul într-o coadă lejeră, lăsând câteva șuvițe să-i încadreze chipul. Coafura a evidențiat, de asemenea, cerceii semnați de brandul spaniol Gold & Roses. Letizia și-a accentuat pomeții cu un fard bronzant și a optat pentru un ruj nuanța nude. 

Foto: Getty

  • Regina Letizia a apărut într-o fustă de 427 de lei. Piesa vestimentară este acum sold out

related posts

Modifică setările cookies