Sfaturi pentru pasionatele de moda. Cum sa porti geaca de piele ca sa fii cool


Carmen Negoiță este o mare admiratoare a gecilor de piele, în special a celor de tip biker, și ne învață cum o putem îmbina cu alte piese vestimentare și în ce măsură o putem accesoriza.


1. Putem opta pentru o fustă scurtă, șosete până la genunchi , iar pe sub geacă să purtăm un pulover tricotat. Combinația este foarte cool.

2. Se poartă foarte mult pliseurile, astfel că putem mixa geaca de piele cu o fusta plisată lungă, scurtă sau midi, ce ne poate poziționa atât în zona de lady like, cât și în cea mai rebelă de grundge.

3. Geaca de piele poarte fi completată de o fustă tip A Line deasupra genunchiului sau cu o fustă de piele plisată.

4. De asemenea, este potrivită și cu o rochie în croială dreaptă, spre exemplu o Little Black Dress.

5. Un mix de impact, dar mai puțin adoptat, este cel cu rochii de cocktail, rochii de seară, până la genunchi sau chiar până la nivelul solului. Excludem însă rochiile prea prețioase, cu trenă, de Red Carpet.

6. Geaca de piele merge combinată cu pantaloni scurți din piele sau din jeans, cu șosete lungi și bocanci. În zilele mai reci putem opta pentru un dres gros și mat.

7. Jeansul clasic poate fi purtat cu geacă de piele tip biker pe sub care alegem un tricou oversize lung.

8. Dacă sunteți fani ai pantalonilor, țineți minte că alături de o geacă de piele tip biker puteți purta pantaloni lungi, ușor evazați care, cu pantofi cu toc înalt, vă alungesc silueta. Puteți opta și pentru pantaloni conici cu pantofi tip Oxford pentru un outfit de inspirație masculină.

9. La capitolul încălțăminte, puteți alege bocanci atât la pantaloni scurți sau fustă lungă, cât și pantofi tip Oxford pentru pantalonii conici până la gleznă. Atunci când optați pentru rochia de seară cu geaca de piele, obligatoriu alegeți pantofi eleganți cu toc înalt.

10. În funcție de tipul gecii de piele, puteți decide cât de mult vă accesorizați ținuta. Dacă aveți o geacă ce conține multe fermoare, ținte sau inele metalice, atunci încercați pe cât posibil să nu vă încărcați cu brațări, cercei sau coliere. Ar fi prea mult! Dacă aveți însă o geacă mai light și în mod special dacă țineți părul strâns, puteți alege cercei, însă atenție să nu se suprapună pe gulerul gecii.

  • Sfaturi pentru pasionatele de moda. Cum sa porti geaca de piele ca sa fii cool

related posts

Modifică setările cookies