Cum sa te tunzi primavara aceasta... daca esti curajoasa :) Ce tunsoare "excentrica" se poarta in acest sezon


Daca in urma cu zece ani, tunsoarea-periuta era un subiect tabu, acum a revenit in moda si pare sa castige tot mai mult teren. Hairstylistul Cristi Pascu ne explica in ce maniera femeile curajoase isi pot tunde parul in aceasta primavara pentru a fi in trend.


Bob texturizat

“In aceasta primavara, se poarta extremele: si parul lung, dar si cel foarte scurt. Celor care prefera sa isi pastreze lungimea podoabei capilare, le spunem ca au revenit in centrul atentiei varfurile usor franjurate. Acest lucru se aplica atat la celebrul bob texturizat pana la nivelul barbiei sau chiar putin mai lung, cat si la parul lung. Ma refer la acele tunsori sauvage, cu varfuri mult mai subtiate, pentru a da o nota foarte relaxata coafurii”, spune Cristi Pascu, hairstylistul vedetelor din Romania.

Tunsori geometrice si tunsoarea periuta

Tunsorile geometrice dau un aspect androgin, mai greu de acceptat de doamnele care isi doresc un look rafinat, dar care sunt extrem de bine primite de adolescente. La fel de populara este acum si tunsoarea-periuta, un trend relansat odata cu aparitia filmului Mad Max. Cele mai multe vedete de peste ocean deja au adoptat noul stil, iar rezultatele sunt spectaculoase.

"O tunsoare care prinde contur si s-a relansat in acest sezon este tunsoarea extrem de scurta, insa pe care o recomand doar persoanelor excentrice. Ai nevoie de mult curaj pentru a-ti rade podoaba capilara. Nu este potrivita pentru orice varsta, insa cu o culoare spectaculoasa a parului, poti da lovitura. Daca ne uitam la Hollywood, vom vedea ca primavara acestui an pare sa le fi dat curaj vedetelor de peste ocean, care au parul tuns periuta si arata mai bine ca niciodata”, spune celebrul hairstylist.

Nu trebuie sa va ingrijorati daca sunteti adeptele stilului clasic. Asta nu inseamna ca nu veti fi in trend anul acesta. Ba din contra! Cristi Pascu ne explica modul in care o coafura de Oscar poate deveni coafura de zi cu zi.

"Cu totii suntem atenti la gala premiilor Oscar, la coafurile vedetelor. Insa nu trebuie sa astepti o ocazie speciala pentru un astfel de look. Coafurile de pe covorul rosu pot fi adaptate si la moda strazii, mai ales daca vorbim despre parul lung. Se poarta cararile intr-o parte, duse la extrem, care, in combinatie cu buclele, ofera o nota interesanta si usor pretentioasa aspectului”, recomanda Cristi Pascu.

  • Cum sa te tunzi primavara aceasta... daca esti curajoasa :) Ce tunsoare excentrica se poarta in acest sezon

related posts

Modifică setările cookies