Ligia, artista care și-a calculat sarcina în funcție de concertele programate


De când a devenit mămică este cea mai fericită! Cântăreața Ligia se gândește serios la al doilea copil, pe care l-a “programat”, după cum spune chiar ea pentru Perfecte.ro, în anul 2021.


Până în 2021 Ligia se preocupă intens de cariera sa muzicală și o îmbină cum poate mai bine cu rolul de mamă.

Cum ți s-a schimbat viață de când îl ai pe micuțul Paul?

Am trecut la o altă etapă. Cea mai frumoasă etapă din viața mea, de altfel. Știu că sună a clișeu, dar mai împlinită ca acum n-am fost niciodată. Paul ne oferă cea mai sinceră și necondiționată iubire. Ne înțelege, încă de la 5 zile de la naștere, cu plecările noastre la concerte și emisiuni. E minunea noastră.

Știu că ai calculat sarcina în funcție de evenimentele pe care le aveai programate. Calculezi și o următoare sarcină? 

Bineînțeles! Haha... Cred că undeva prin anul 2021 va veni pe lume următoarea minune.
 
Ți-ai revenit rapid după sarcină? Ce ai făcut în această privință? 
 
Mi-am revenit destul de repede, având în vedere că am născut natural, am reușit să mă reapuc de sport la 3 săptămâni de la naștere și asta m-a ajutat, dar pentru că încă alăptez, nu mi-am putut face de cap cu diete stricte și mai am 4 kg în plus, de care mi-am plănuit să scap până la sfârșitul lunii noiembrie.
 
Când prinzi un moment pentru tine, ce îți place să faci? Cum te relaxezi? 
 
Ah, atât de multe aș vrea să fac, însă în prima jumătate de oră liberă pe care o am, profit și fac sport sau pictez.
 
Cum ai ajuns la această culoare de păr? Te-ai gândit să o schimbi? Crezi că lumea te recunoaște după el?   
 
Sincer, nu am ajuns prea greu pentru că am avut noroc de niște produse foarte bune, care nu mi-au deteriorat părul și mă ajută să îmi mențin culoarea fără să îmi cauzeze prea mult stres. M-am gândit la un moment dat să o schimb dar nu m-au ajutat părerile celor din jur. "Te prinde atât de bine!" / "Ligia, eu nu te văd cu altă culoare la păr!"

Haha și da, consider că ajută mult la imaginea mea. De când am această culoare la păr, toate videoclipurile, ședințele foto și aparițiile mele sunt mult mai reușite din punct de vedere al imaginii și am observat totodată că lumea mă reține mai bine după concerte.

De mică ai visat să faci muzică? 
 
Da, de 10 ori! Nu m-am lăsat până nu mi-a ieșit și continui să insist să-mi iasă și mai bine.
 
În afară de muzică, ce alte pasiuni mai ai? 

Cum spuneam mai sus: îmi place mult să fac sport pentru că mă relaxează extraordinar de mult. Pictura îmi oferă ceva ce muzica nu îmi poate oferi și din cauza asta profit de momentele libere și mai pictez câte un tablou (e plină casă de ele, hihi) și din când în când îmi place să merg la shopping cu soțul meu, Constantin, să ne umplem garderoba cu chestii noi. :)
 

Piesa “Hipnotizată” are un mesaj puternic, te-ai aflat și tu într-o  relație ca cea descrisă în piesă?
 
 Piesa "Hipnotizată" e inspirată din viețile oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții. Am avut și eu parte de experiențe mai puțin plăcute în viața mea și pot să spun că mă regăsesc în piesa asta, într-o oarecare măsură.
 
Ce planuri ai pentru sărbători? 

 
Ca în fiecare an. Voi fi pe scenă.
 
La ce să ne așteptăm de la tine în anul ce urmează să vină, din punct de vedere muzical?
 
Mi-am propus să fiu mai activă, să mă cunoașteți mai bine. Am foarte multe piese compuse de mine, pe care, una câte una, urmează să le ascultați și voi în curând. 
 
 

FULLSCREEN
Ligia, artista care și-a calculat sarcina în funcție de concertele programate!
  • /


related posts