Donald Trump a interzis timp de trei luni sosirea resortisantilor din sapte tari musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria si Yemen. Washingtonul va opri de asemenea, timp de patru luni, programul federal de primire si reinstalare a refugiatilor, de toate nationalitatile, din tari aflate in razboi. Zeci de straini au fost opriti pe aeroporturile din intreaga lume, dupa ce a intrat in vigoare controversatul ordin de restrictie privind cetatenii din 7 state musulmane.
1. Nadia Comaneci
Gimasta a devenit unul dintre cei mai apreciati si respectati cetateni americani, dupa ce a emigrat din Romania in 1989. Are propria scoala de gimnastica, impreuna cu sotul ei, gimnastul american Bart Conner.
"In 1989 venise timpul sa plec. Decizia a fost dificila deoarece mi-a afectat familia. Am avut putin timp de gandire, dar, sincer va spun, mi-am urmat intuitia. Altcineva a venit cu ideea, eu doar am acceptat. Am ajuns la granita, am fugit printr-o zona interzisa si, dupa ce am ajuns in Ungaria, am traversat granita in Austria. A fost periculos, dar nu aveam alta alegere", a povestit mai demult Nadia Comaneci.