Nikki Reed si Ian Somerhalder, dupa vestea potrivit careia Nina Dobrev nu mai joaca in "The Vampire Diaries": FOTO


In aceasta dimineata, publicatiile mondene online au explodat: actrita Nina Dobrev a confirmat prin intermediul contului ei oficial de Instagram ca nu va mai face parte din proiectul care a facut-o celebra in intreaga lume, "The Vampire Diaries".


"Tocmai am petrecut cel mai frumos weekend in Lake Lanier, in Georgia, cu familia The Vampire Diaries, colegii si echipa. Vreau sa fiu prima care va spune asta, nu a fost o vacanta, ci o petrecere de adio. Dintotdeauna am stiut ca povestea Elenei va fi o aventura de sase sezoane, iar in acesti sase ani am trait aventura vietii mele. Am fost nemuritoare, am descoperit un al doilea eu. Am fost rapita, omorata, readusa la viata, torturata, blestemata etc. si inca mai sunt atatea surprize pana la finalul sezonului, in mai. Elena s-a indragostit nu o data, ci de doua ori, a gasit doua suflete pereche minunate, iar eu mi-am gasit asa cativa dintre cei mai buni prieteni si mi-am extins o familie pe care o voi iubi mereu", a fost declaratia ei de pe Instagram, potrivit procinema.ro.

In timp ce Nina isi lua la revedere de la grupul imens de fani care i-a fost alaturi inca de la primul sezon, fostul ei iubit, Ian Somerhalder, a fost surprins impreuna cu partenera lui actuala, zambitor, pe strazile din California. In mod evident, actorul nu a participat la petrecerea de ramas-bun a Ninei, ci a optat pentru cateva zile romantice alaturi de Nikki Reed.

In ipostazele in care au fost surprinsi, Nikki si Ian par mai fericiti ca niciodata, zambesc si nu se sfiesc sa faca gesturi tandre in public. Imbracati lejer, cei doi au dmeonstrat ca sunt mai indragostiti ca niciodata si ca zvonurile potrivit carora ar urma sa se casatoreasca nu sunt chiar atat de nefondate.

Iata cadrele surprinse de paparazzi:

  • Nikki Reed si Ian Somerhalder, dupa vestea potrivit careia Nina Dobrev nu mai joaca in The Vampire Diaries : FOTO

related posts

Modifică setările cookies