Primul animal de casa al lui Melanie Griffith a fost unul salbatic si fioros. Ce marturisiri au facut parintii actritei

Tippi Hedren, mama celebrei Melanie Griffith, a marturisit intr-un interviu ca in perioada anilor '70 traiau cu un leu in casa, ca animal de companie, iar imaginile cu animalul sunt absolut uimitoare.
Primul animal de casa al lui Melanie Griffith a fost unul salbatic si fioros. Ce marturisiri au facut parintii actritei

Animalul era cunoscut sub numele de Neil si facea parte din familia actritei, fiind considerat chiar de catre fiica acesteia un prieten de nadejde cu care putea practica toate jocurile copilariei. "Recunosc ca la vremea aceea eram naiva", spune Tippi Hedren, care constientizeaza pericolul acum: "Aceste animale sunt atat de rapide, incat daca vor sa te atace, nimic nu le poate opri."

Desi aveau un antrenor personal pentru Neil, acesta prefera de cele mai multe ori sa doarma alaturi de Melanie. "Nu, nu e bine sa-ti fie teama in jurul leilor. Antrenorul ne spunea mereu ce aveam voie sa facem si ce nu, iar noi ii urmam sfaturile intru totul. A invatat-o, in special pe Melanie, sa respecte animalul si sa nu faca nimic din ce l-ar putea deranja", a mai marturisit mama actritei.

 

Of course @melanie_griffith57's first pet was a lion. #hearherroar #wcw ???? Drafthouse Films

A post shared by PORTER magazine (@portermagazine) on

Au fost surprinse imagini spectaculoase cu celebra familie si animalul lor de companie. Intr-una dintre ele Tippi se afla in bratele lui Nail, in timp ce bratul actritei este in gura leului. O alta poza arata frumoasa felina in timp ce o cara pe spate pe Melanie sau chiar cand parea ca o mangaie pe cap pe actrita pe atunci copil.

Melanie Griffith nu este singura care a detinut animale de companie mai neobisnuite. Persoane cunoscute precum Elvis Presley, Salvador Dali si Dan Bilzerian au avut un cangur, un furnicar respectiv o capra, drept prieteni cei mai buni.

Vezi mai multe imagini pe Daily Mail.


FULLSCREEN
Primul animal de casa al lui Melanie Griffith a fost unul salbatic si fioros. Ce marturisiri au facut parintii actritei
  • /

Hărţile războiului din PSD. De câte voturi este nevoie pentru a-l demite pe Dragnea
Recomandari