A fost prima anorexica de la televizor. Afla povestea impresionanta a actritei Portia de Rossi, care a castigat lupta cu propriul corp


Mult timp prizoniera a propriului corp, in anii in care s-a luptat cu anorexia, Portia de Rossi pare azi implinita. Va juca intr-un nou serial produs de sotia ei, Ellen DeGeneres, a castigat razboiul cu mancarea si kilogramele, are doi caini si trei pisici, s-a aflat in topul celor mai frumosi oameni realizat de reviste ca People sau Maxim si e implicata intr-o multime de actiuni de caritate. O imagine cu totul diferita fata de acum 10-20 de ani.


“Negutatorul din Venetia” de Shakespeare a inspirat-o pe Amanda Lee Rogers, numele ei real, sa-si schimbe identitatea. A ales Portia pentru ca, la 15 ani, deja cu o cariera in modelling si visand sa fie actrita, simtea nevoia sa se “reinventeze”.

Pentru fani ramane insa Portia de Rossi, blonda cu suvite ondulate din Ally McBeal, cu o silueta perfecta si cu atitudinea de Ice Queen. Putini stiau la acea vreme ca talia de viespe era rezultatul anorexiei si, mai tarziu, al eternelor diete. “Intr-un final mi-am dat seama ca fiind mereu la regim am practicat un mod bolnav de a manca toata viata mea”, scria in autobiografia “Unbearable Lightness”.

“Cand eram anorexica parea ca vreau pur si simplu sa dispar. Acum as vrea sa reapar.”

Drumul pana la acceptarea imaginii din oglinda n-a fost usor. “Nu trebuie sa fii emaciata sau sa vomiti ca sa suferi. Toti cei care-si traiesc viata la dieta sufera”, spunea ea. Nascuta in Australia in 1973, Portia a jucat de mica in cateva reclame si apoi un film, dupa care si-a incercat norocul in Los Angeles, cetatea filmului din America.

A pasit pe scena internationala odata cu Nelle Porter din serialul cu avocati “Ally McBeal”, dupa care au urmat “Arrested Development” si mai multe filme de televiziune.

Tot in acea perioada s-a si casatorit, dintr-un motiv extrem de banal. Pentru ca nu era cetatean american avea nevoie de “green card” si timp de 3 ani si-a impartit viata cu regizorul de filme documentare, Mel Metcalfe. Nu si-a dus pana la capat planul si s-a apropiat incet de sotul ei. Stia ca e lesbiana, dar s-a temut sa-si faca publica orientarea sexuala de teama ca rolurile o vor ocoli.

Mariajul s-a incheiat cand sotul a fugit cu cumnata ei, sotia fratelui mai mare al Portiei. Dupa divortul din 1999 nu s-a mai ascuns si un an mai tarziu s-a afisat cu Francesca Gregorini, fiica vitrega a lui Ringo Starr. Cele doua au fost impreuna timp de 4 ani, pana cand Portia a intalnit-o pe Ellen.

O stia de la televizor si a marturisit mai apoi ca, atunci cand a auzit-o pe Ellen marturisind ca e lesbiana in 1997, a ramas cu gura cascata de admiratie: “Sunt unii oameni care darama usi si le tin deschise pentru ca altii sa poata pasi drept inainte.”

“Nu e vorba de a fi mai bun ca oricine altcineva. Trebuie sa fii mai bun decat erai inainte.”

Relatia cu Ellen a intarit-o: “M-a invatat sa nu-mi pese de ce cred oamenii. Ea m-a invatat sa fiu sincera. M-a invatat sa fiu libera. Am inceput sa ma iubesc si sa ma accept in totalitate.” Si, pentru prima oara, a declarat in public ca este lesbiana. A urmat cererea in casatorie si o nunta ca in povesti in 2008, la care Portia a purtat o rochie roz diafana, inspirata de costumul balerinelor.

Iar apoi a luat numele femeii alaturi de care isi traieste viata, iar azi o cheama Portia Lee James DeGeneres. Maturizarea a facut-o sa-si dea seama cat de importante sunt radacinile si ce placut e sentimentul ca faci parte dintr-o familie.

  • A fost prima anorexica de la televizor. Afla povestea impresionanta a actritei Portia de Rossi, care a castigat lupta cu propriul corp

related posts

Modifică setările cookies