Femei in CTRL: a renuntat la un job de stilist in New York, pentru a-si face un site de shopping! Fa cunostinta cu Mirela Bucovicean!


Saptamana aceasta spunem DA modei romanesti si totodata, celor care sunt implicati activ in aceasta industrie. Astazi o vei cunoaste pe Mirela Bucovicean, fondatoarea site-ului Molecule F, care reuseste sa te apropie la doar un click distanta de creatiile celor mai renumiti desingeri romani. Cum i-a venit ideea unui astfel de business si la ce a renuntat pentru el? Afla chiar acum, citindu-i povestea impresionanta de viata.

Tag-uri:

Am stabilit o intalnire cu Mirela pentru ca eram extrem de curioasa sa aflu cum reuseste sa convinga femeile sa dea sute  de euro pe niste haine pe care nu le-au atins si nu le-au probat niciodata. Bineinteles, nu am trecut din prima la subiect, ci am inceput interviul cu o intrebare generala. Asa a inceput Mirela sa imi povesteasca despre primele ei job-uri, iar dupa 30 de minute in care pur si simplu simteam ca mai are multe de spus pana sa ajunga la subiectul ¨Molecule F¨, am intrebat-o, mai in gluma, mai in serios, cate pagini are CV-UL ei. ¨L-am inghesuit in doua¨, mi-a spus ea razand. Nu am verificat, insa n-am cum sa cred asa ceva. Si sunt convinsa ca imi vei da si tu dreptate pe masura ce ii vei citi povestea.

A crezut ca va face un blog de 500 de euro, dar i-a iesit un site de 5.000 de euro
A inceput sa munceasca la 14 ani, iar acum are 35. Nu i-a fost nici pe departe fidela vreunui domeniu anume, desi zona de fashion a atras-o dintotdeauna. A inceput dintr-o pura intamplare un business de shopping online, pentru ca i s-a parut nefiresc ¨sa vrei sa-i dai cuiva bani si sa nu gasesti buzunarul in care sa-i bagi¨.

¨Eu eram consumatoare de designg romanesc, dar mi-am dat seama ca daca vrei sa cumperi, nu ai de unde. Trebuia sa fii intr-un circuit inchis de cunostinte, care sa stie sa te trimita la showroom-ul unui designer, sa-ti cumperi de acolo. Si asta daca erai din Bucuresti, ca daca erai din provincie, nu aveai nicio sansa. Si pregatirea mea economica si de business a reactionat imediat si a spus ¨asa ceva nu este firesc¨. Asa ca, am facut acest proiect cu gandul de... a face ceva. Eram familiarizara cu shopping-ul online, eu cumpar constant de pe net-a-porter.com, theoutnet.com, farfetch.com, luisaviaroma.com, drept pentru care am facut aceasta platfoma pornind de la nevoia designerilor romani de a fi promovati. Sincer, nu l-am proiectat sa ajunga un produs atat de mare, pentru ca este un produs de marketing  si PR important. Nici nu am banuit ca va avea un asemenea succes, insa pana la urma toate experientele mele profesionale anterioare au condus ca acest proiect sa fie unul bine facut. Initial, am vrut un blog de 500 de euro, dar a iesit un site de 5.000 de euro. Insa era pacat sa ne limitam si sa fim mai mici decat puteam sa fim,¨ povesteste Mirela.

“Asa a inceput Mirela Bucovicean un business de success, in care, spune ea, reuseste sa concentreze toata esenta modei romanesti intr-o molecula de fashion. ¨Surpriza placuta a fost ca designerii au fost foarte receptivi si le multumesc de cate ori am ocazia, pentru ca mi-au dat credit si au acceptat sa faca parte din acest proiect inca dinainte ca el sa fie lansat. Clientii au inceput sa apara imediat, inca din prima saptamana de la lansare. Poate si pentru ca am tintit exact publicul care ne interesa. Clienta noastra nu este o fashion victim, insa este un trend-setter in anturajul ei. E o femeie care se cunoaste foarte bine, stie exact ce ii place, ce o avantajeaza, asa ca nu ii este deloc greu sa cumpere online, Este o femeie pe care o admir sincer.¨ completeaza Mirela.

Tocmai de aceea, Mirela alege cu atentie si designerii, pentru ca si-a obisnuit deja clientele cu produse de calitate. ¨Primim saptamanal mail-uri de la designeri care doresc sa ne parteneriem, insa nu de putine ori ne-am vazut nevoiti sa-i refuzam. Designerii care ajung pe Molecule F trebuie sa fie autentici, sa vedem inovatie in creatiile lor, sa fie profesionisti, pentru ca cine nu se ia in serios, nu poate fi luat in serios de catre noi,¨ e de parere femeia de afaceri.

A lucrat in peste 15 industrii pana sa ajunga aici
Desi pare simpla, reteta unei astfel de reusite nu este deloc asa. Mirela a luat-o de multe ori de la capat si nu s-a ferit sa faca alegeri riscante, de pe urma carora, din fericire, a avut numai de castigat.

¨Cred ca primul job, absolut surprinzator, a fost acela de designer, desi evident ca nu aveam pregatirea necesara pentru asa ceva. Dar la inceputul anilor ’90 era suficient sa ai un pic de bun gust si un pic de educatie ca sa poti sa faci diferenta intre kitsch-urile si invazia din Istanbul vs.  partea de creatie. Mama mea, de formatie economist, lucrase inainte de revolutie si pentru Fondul Plastic - ea mi-a insuflat pasiunea pentru frumos. Undeva prin 1991 cred, ne-am hotarat sa infiintam un atelier, am inceput cu o croitoreasa, in spalatoria blocului, care cred ca avea vreo 8 mp si am dezvoltat business-ul pana am ajuns la 40 de masiniste care lucrau in doua schimburi si aprovizionam la nivelul intregii tari. Faceam vestimentatie de dama si ulterior am facut si pentru copii.  Pantalonii pana si helancile au reprezentat hit-urile nostru de pornire :). Apoi, am primit o oferta de la Radio Antena Bucurestilor, care la vremea respectiva era singurul radio pentru tineret. Am avut timp de un an si jumatate o rubrica de fashion, un live de 5 min in fiecare saptamana.  De la radio am ajuns la “Salut”, care iarasi era prima si singura revista pentru tineret la vremea respectiva, unde m-am ocupat de rubricile de fashion and beauty. Apoi am lucrat la Tele7ABC impreuna cu Mihaela Radulescu si Liliana Munteanu pe rubrica de fashion & beauty ,  iar in paralel am tinut atelierul impreuna cu mama mea¨, a povestit Mirela.

Cand unii abia incepeau facultatea, Mirela avea deja cateva job-uri bune la activ. La 19 ani s-a inscris in paralel la “Facultatea de Relatii economice internationale” si la “Facultatea de Drept”, dupa care, a inceput sa experimenteze si alte joburi, astfel incat are o paleta de probabil vreo 15 industrii diferite in care a lucrat. ¨

A plecat din New York cu doar o zi inainte de atentatele de la 11 septembrie

¨Am facut shipping maritim, vindeam containere cargo pentru transporturi transatlantice, am fost marketing director la un trust de presa, apoi inspector de daune in asigurari, am lucrat la Vodafone o perioada, dupa care m-am linistit si in 2001 am plecat in State, cu gandul de a emigra. M-am intors din New York pe 10 septembrie... Cumva am avut un feeling ca trebuie sa ma intorc si sa nu mai stau acolo, care s-a dovedit a fi un feeling bun si in general imi urmaresc intuitia, pentru ca ma ajuta. Am primit acolo o oferta de angajare, ca stilist. Salariul era ofertant, era vorba despre un boutique de lux situat in cea mai scumpa zona din New York, insa am simtit ca trebuie sa ma intorc, desi aveam totul la dispozitie. Am ajuns in tara, m-am culcat si cand m-am trezit am aflat ca avioanele au intrat in turnurile gemene, unde fusesem cu doua zile inainte. Intuitie feminina i-as putea spune sau ca Dumnezeu ma iubeste foarte tare...¨ isi aminteste Mirela

In 2001, viata a inceput din nou pentru Mirela. Toata viziunea ei s-a schimbat complet in momentul in care a renuntat la celebrul ¨americam dream¨ pentru ¨visul romanesc¨, care s-a dovedit a fi de o mie de ori mai ofertant!

¨M-am intors, mi-am facut o lista a calitatilor si a defectelor personale si am zis ¨ok, hai sa vedem unde calitatile mele ar fi puse in evidenta cel mai mult, in ce industrie¨. Si am considerat ca advertising-ul m-ar ajuta sa evoluez, asa ca am aplicat pentru Saatchi & Saatchi, unde am lucrat vreo patru ani. Dupa care, prietenul meu m-a intrebat daca tot imi place sa muncesc atat de mult, de ce nu muncesc pentru mine? Si atunci am renuntat la tot si mi-am luat o perioada de trei luni de zile pentru resetare si regandire a ceea ce vreau sa fac in viata profesionala. Mi-am facut patru business-uri planuri diferite: am pus pe hartie lucrurile la care ma pricep, impreuna cu cele pe care mi-ar placea sa le fac. Si mi-a rezultat ca business-ul cu investitia cea mai mica si cu potentialul de return de profit cel mai mare ar fi real estate-ul. Am infiintat o firma care se ocupa cu brokerajul de terenuri, pe care am dezvoltat-o foarte repede. Intr-un an de zile aveam sapte angajati, cu sapte masini, un birou superb si clienti compani multinationale. Dupa trei ani a venit si criza, asa ca am luat o pauza si am inceput sa am un program foarte relaxat. Mergeam la cursuri de pictura, la calarie, la cursuri de franceza, evenimente mondene, gateam pentru prieteni... Si am facut chestia asta, eu castigand din investitiile facute in imobiliare, timp de vreun an si jumatate, pana cand mi-am dat seama ca ma plictisesc extrem de tare si simteam ca mi se atrofiaza creierul,¨ povesteste femeia de afaceri.

Mirela a luat-o din nou de la zero si bine a facut, pentru ca a reusit sa puna bazele primului site de shopping dedicat 100% modei romanesti.

Stiu sa apreciez calitatea unui produs si platesc corespunzator pentru asta
Intr-un domeniu in care imaginea conteaza enorm, Mirela are grija ca la fiecare intalnire sa arate impecabil. Si nu face asta doar pentru ca da bine, ci pentru ca ¨este respectul pe care mi-l arat intai mie si apoi celorlalti¨. Din garderoba , alaturi de haine semnate de designer romani, nu ii lipsesc haine semnate de designeri renumiti sau vintage.

¨Eu investesc in haine si am investit intotdeauna, dar este adevarat ca nu sunt un fashion victim si n-am fost niciodata. Asta nu inseamna ca nu stiu sa apreciez calitatea produsului si a designului si sa platesc corespunzator. Imi plac toti designerii prezenti acum pe Molecule F ca si cei care trebuie sa apara cat de curand, am de la fiecare cate ceva in sifonier. Sunt haine sau accesorii care imi dau o stare de bine cand le port, au un plus valoare prin energia pozitiva pe care o degaja, prin frumusetea lucrului bine facut. Cand merg la sesiuni de shopping, imi este greu sa rezist in fata unor branduri ca Margiela, McQueen, Lanvin sau Chanel, dar imi dau seama ca pentru parte dintre creatiile acestora, piata romaneasca de moda este o alternativa foarte buna. Oricum, nu m-am fixat niciodata pe ceva anume. Incerc tot timpul ceva nou, iar asta se vede si in profilul meu, de la cariera, vacante, gusturi culinare, ma plictisesc repede si imi place sa experimentez mereu, spune Mirela.

Imi place sa gatesc pentru prieteni
Universul Mirelei nu se invarte insa numai in jurul dressing-ului imens la care orice femeie viseaza. Micile ei placeri sunt vacantele pe care si le planifica intotdeauna pe ultima suta de metri, dar si hobby-urile pentru care isi face mereu timp.

¨Ma duc la calarit, pictez, nu ca as fi vreun talent, dar ma relaxeaza, si imi place sa ma afund intr-o carte si sa sa nu o las din mana pana nu o termin. Sunt pasionata si de gatit, dar pentru ca este un hobby, nu este ceva ce fac zilnic. Imi place mult sa gatesc pentru prieteni, iar cand o fac, o fac opulent si in cantitati mari. Sunt pasionata de vinuri si investesc destul de mult in ele. Sigur, nu iau vinuri de colectie pentru o masa de zi cu zi, dar imi plac vinurile si mancarea buna ¨ a incheiat Mirela Bucovicean.
 

  • Femei in CTRL: a renuntat la un job de stilist in New York, pentru a-si face un site de shopping! Fa cunostinta cu Mirela Bucovicean!

related posts

Modifică setările cookies