Femei in CTRL: Kinga Sebestyen ne ajuta sa fim sexy cu Kangoo Jumps


De 15 ani face fitness, aerobic si pilates, a introdus stepul in Romania si, in urma cu 4 ani, ne-a facut cunostinta cu deja celebrele cizme Kangoo Jumps. La 39 de ani, arata incredibil. O discutie de mai putin o ora cu ea mi-a readus zambetul pe buze si dorinta de a face mai mult sport. Kangoo Jumps, mai exact :)


Calatoreste 80% din timp si doarme prin avioane si hoteluri. Cu toate acestea, Kangoo Jumps este o afacere si totodata un stil de viata la care nu ar renunta niciodata. “Acum, nici n-as putea sa traiesc fara KJ. Pot sa spun ca e psihologul meu. Imi dispare orice problema daca imi pun ghetele in picioare”, mi-a marturisit ea.

Cei doi copii ai ei o sustin si chiar o ajuta: baiatul, in varsta de 18 ani, este si el sportiv, iar fiica, de 15 ani, o insoteste in toate calatoriile si este un fel de mana ei dreapta.  “Kangoo Jumps e ceva nou si te provoaca la un stil de viata diferit, mai sanatos, mai distractiv si mai pozitiv. Ma simt foarte fericita si am ajuns unde am ajuns pt ca am transmis energia si bucuria cu care am facut Kangoo Jumps”.

Cum a inceput totul?

"Am fost in strainatate sa vad ce mai e nou pe piata de fitness, in Ungaria mai exact. Acolo m-am intalnit cu Kangoo Jumps. A fost inventat in Canada, pentru reabilitare, dupa care a fost folosit de catre un ungur pentru aerobic. De asta Kangoo Jumps este un sport foarte sanatos , protejeaza coloana si articulatiile. Nu ai cum te accidentezi sau sa ai dureri de spate", mi-a povestit ea.

Distractia pe care o oferea si curiozitatea oamenilor au fost ingredientele perfecte care au ajutat-o sa obtina rezultate rasunatoare chiar de la inceput: "Am invatat in Ungaria si in 2008 am inceput in Romania. Am deschis prima sala la Miercurea Ciuc, unde am depozitul si biroul si am inceput sa tin clase la sala mea. Am facut foarte multe evenimente pentru ca e mai mult distractie, adrenalina, euforie, plus ca am inceput sa lucrez cu un Dj, iar lumea venea sa se distreze. Orasul nu e mare, insa la fiecare ora veneau cam 150 de persoane."

De aici am inceput sa predau Kangoo Jumps la Federatia de sport si am venit in Bucuresti si am deschis Kangoo Club Romania.

Kangoo Jumps in toata tara si... Europa

"Posturile tv au inceput sa ma invite la diverse emisiuni de sport, de sanatate, si am inceput sa tin cursuri de Kangoo Jumps, sa instruiesc oamenii care voiau sa faca Kangoo. Acum, am in fiecare oras un club Kangoo. 

“Sunt in Colegiul International de Traineri - noi dam diplomele, noi facem cursurile. In fiecare an facem un congres, in Spania. Anul asta, am ales din Romania 5 instructori din care am facut traineri. Acum, deschid piata in Turcia, Italia, Suedia, Norvegia, Danemarca. Anul asta am prezentat la conventia internationala marketingul meu din Romania, care functioneaza perfect.”

Un business sanatos

Daca vrei sa devii instructor Kangoo Jumps, este foarte simplu. Inainte de toate, faci un curs de aerobic, apoi te specializezi pe Kangoo Jumps, dupa care Kinga este cea care decide daca meriti sau nu diploma si licenta de functionare.

“Primesti licenta ca sa predai, sa faci reclama, sa vinzi ghete – este un business din care lumea castiga foarte bine.” 


Vedete pe ghete

“Inainte sa incep in Romania, am lucrat in strainatate. Am lucrat la Sali de fitness in Ungaria, in Italia. M-am intalnit la conventii mai mari cu staruri care veneau si incercau ghetele Kangoo Jumps si s-a format o legatura intre noi. Am inceput sa fac si antrenamente personale. 

In Romania, am lucrat cu Mihaela Radulescu, Roxana Ciuhulescu, Andreea Marin, Elena Gheorghe, Adela Popescu, Nicoleta Luciu, Nico si multe altele.


O zi din viata Kingai

Kinga si-a amintit cum a fost inceputul: “Primul an a fost foarte greu, eram tot timpul pe drum. Am o fetita de 18 an si un fiu de 15 ani. Sunt divortata, dar am noroc ca sunt extraordinari, ma ajuta si ma sustin in ceea ce fac."

Acum, recunoaste ca este 80% din timp pe drumuri: “Conduc foarte mult. In Suedia fac distributie si doua saptamani stau acolo, 2 in Romania. Daca sunt la Miercurea Ciuc, ma trezesc la ora 5, conduc 3-4 ore spre Bucuresti, unde stau la birou toata ziua, cu telefoane, evenimente – cand e cazul. Cand sunt in bucuresti, dorm pana la 9 :) “

Relaxarea suprema ramane timpul petrecut in familie: “Imi lipseste distractia, pentru ca daca am un pic de timp, prefer sa stau cu familia si sa ma relaxez. Fac masaje, merg la sauna, bazin mult si stau cu copiii, ne plimbam, ne jucam, gatim. Cele mai improtante lucururi pentru mine sunt copiii”, mi-a marturisit Kinga.

Dieta si sport? Intotdeauna

Nu m-am putut abtine sa nu o intreb pe Kinga daca a tinut vreodata dieta. Raspunsul a fost, evident, ca nu, dar are mare grija la ce mananca: “ De cand fac sport, adica de foarte mult timp, nu mananc zahar, mananc miere, daca mi-e pofta de ceva dulce, mananc struguri, nu dulciuri. Nu e greu sa traiesti sanatos. Oricum, cine face Kangoo Jumps la modul intens poate sa manance orice, pentru ca arderile sunt foarte mari.”

Cat despre sport, numai de bine, oricare ar fi acesta: “Respect fiecare stil pentru ca le-am facut pe toate. Imi place sa dansez. La Kangoo Jumps, avantajele sunt ca ghetele au aproape doua kilograme. Lucrand cu greutati, musculatura se lucreaza foarte intens. Intr-o ora, te misti foarte mult si lucrezi exact unde ai nevoie. 

Utilul si placutul, mana in mana

Merg la mare – in Italia, Spania, Croatia, Turcia - calatoresc foarte mult in locuri frumoase si atunci stau si cateva zile acolo sa ma relaxez. Cea mai frumoasa destinatie, in care m-as intoarce oricand este Benidorm, Spania.

Secretul unui corp perfect?

“Un corp perfect este un corp sanatos, dar pentru asta trebuie sa ai un stil de viata pozitiv, sa stii cum sa-ti traiesti viata. Pentru o femeie, este ideal sa faca sport de 2-3 ori pe saptamana, pentru ea insasi in primul rand, si sa manance sanatos.”

Pe 24 martie, te invitam sa o cunosti pe Kinga la o ora speciala de Kangoo Jumps, organizata de WorldClass pentru Perfecte.ro. Tot ce trebuie sa faci este sa te inscrii si sa ai chef de distractie :)

Surse foto: Edward Aninaruzeelon.ro, Facebook

  • Femei in CTRL: Kinga Sebestyen ne ajuta sa fim sexy cu Kangoo Jumps

related posts

Modifică setările cookies