Dusul vaginal: inamicul florei naturale a vaginului


Este dusul vaginal o idee buna impotriva infectiilor sau face mai mult rau decat bine? Sunt zeci de teorii contradictorii in jur, insa adevarul este unul singur: folosite in exces, dar si in situatii necorespunzatoare, dusurile vaginale sunt extrem de daunatoare vaginului.


Dusul vaginal presupune clatirea vaginului cu o solutie antiseptica, menita sa distruga microbii ce cauzeaza infectii.

Femeile apeleaza la el din mai multe motive, si, din pacate, il utilizeaza de cele mai multe ori in exces. Unele apeleaza la un dus vaginal doar pentru a avea senzatia de purifiere, sau dupa menstruatie, pentru a scapa de ultimele picaturi de sange menstrual.

Mai grav este ca unele cupluri folosesc dusul vaginal ca metoda de contraceptie, imediat dupa un contact sexual neprotejat.

Inainte de a te mai arunca sa-ti faci un dus vaginal, tine cont de urmatoarele aspecte:

1. Vaginul tau este mai curat decat crezi. El are propriul sau sistem de curatare si purifiere – nu e necesar sa il agresezi cu tot soiul de chimicale.

2. Daca ai o secretie urat mirositoare, mergi la medic. Dusurile vaginale nu sunt o solutie pentru toate problemele ce pot aparea la nivel genital. Fa-ti mai degraba o analiza de secretie: este ieftina, dureaza foarte putin si iti spune care este adevarata cauza a problemei.

3. Dusul vaginal iti deregleaza flora vaginala. Aceasta din urma are un nivel al PH-ului foarte scazut, care o protejeaza impotriva bacteriilor si a fungilor. Daca iti faci spalaturi vaginale, vei distruge tocmai bacteriile cele sanatoase si le vei permite celor daunatoare sa se dezvolte in vaginul tau. Ce va urma? Infectii, sensibilitate crescuta, diferite inflamatii.

4. Dusul vaginal creste riscul contactarii de BTS. Contrar asteptarilor tale, dusul vaginal poate fi biletul de intrare al bacteriilor in corpul tau. Daca irigatorul nu este sterilizat, acestea au cale libera spre col, uter si ovare.

related posts

Modifică setările cookies