In chirie cu iubitul. De ce ai vrea sa te muti cu el cand poti sa-l chemi in vizita doar cand ai chef? 


Inceperea unui nou an vine tot felul de promisiuni: te vei lasa de fumat, vei face sport, vei slabi, vei evita sa pleci acasa cu un tip pe care abia l-ai cunoscut intr-un bar sau te vei muta in sfarsit cu iubitul. De slabit si de evitat aventurile – e de dorit. Cat despre mutat cu iubitul… Ia mai gandeste-te!
 

Tag-uri: #iubit #cuplu #sex

In epoca in care fetele nu se mai marita virgine si nici cererile in casatorie nu se mai fac cavalereste, cu un genunchi pe mocheta si lacrimi in ochi, apare intrebarea: de ce sa mai locuiesti cu el?  Poate te-ai plictisit sa platesti chirie cand oricum dormi mai mult pe la el, poate nu-ti mai convine sa umbli cu lenjerie curata si o bluza in geanta, ca si cum ai pleca in tabara, poate vrei sa-l vezi zilnic, nu doar cand plecati la aceeasi ora de la birou. In oricare din cazuri, sa impartiti acelasi apartament pare rezolvarea tuturor problemelor. Dar la noi probleme te-ai gandit?

In pat cu dusmanul
Acum suferi pentru ca nu poti sa-l saruti in fiecare seara de noapte buna si te gandesti cum ar fi sa iti faca o cafea in fiecare dimineata. Realitatea cu care te vei confrunta dupa ce iti va da cheile de la el nu e chiar asa de roz insa. E posibil sa suferi un soc cand vei afla ca printul tau mereu aranjat si parfumat la intalnire este de fapt un porcusor la el acasa. Sosete murdare peste tot, vase nespalate, cutii de bere lasate in drum si blocarea telecomenzii pe canale de sport sunt doar cateva din noile elemente din universul tau. Acum esti iubita lui, in curand vei deveni si menajera lui. Crezi ca faci fata? 

2, 10, 2, 10! Test… inainte de casatorie!
Pare imposibil sa te casatoresti cu cineva inainte sa impartiti patul si intretinerea. Cine rezista unui concubinaj, rezista si intr-o casatorie! Numai ca studiile arata ca rata de divort este mai mare in cazul cuplurilor care au locuit impreuna inainte de logodna sau de casatorie. Asta nu inseamna ca a locui impreuna duce la divort, ci mai degraba ca multi dintre cei care ajung sa locuiasca impreuna inainte de casatorie fac asta din motive gresite: de exemplu, economii financiare sau… obisnuinta. E usor sa imparti cheltuielile cu cineva si sa ai cu cine sa pleci in vacante, asta nu inseamna insa ca al tau coleg de apartament ti-e suflet pereche!

Fa pasul cand esti sigura
Sfatul consilierilor matrimoniali este sa faci pasul cand esti sigura ca singurul motiv pentru care il faci este iubirea. Nu cand iti expira contractul de chirie, cand va preseaza parintii sau pur si simplu… a trecut ceva timp de cand sunteti impreuna. Nu-ti schimba adresa doar pentru ca e criza. O criza mai mare va fi cand iti vei schimba adresa dupa nu-stiu-cati ani pentru ca nu esti cu adevarat fericita. 

related posts

Modifică setările cookies