Poate cateva dintre voi ma stiti de pe Jurnalul Gloriei… dar viata aia pare la ani lumina distanta de prezent. N-are rost sa bat campii despre cat de grozav este sa fii mama. Cine este mama, stie. Cine nu e, va afla.
Am cateva prietene care au trecut printr-o adevarata drama cand s-au intors la job, dupa anul petrecut acasa cu bebelusul. Plansete, bebelusul in greva foamei, depresie, nervi.
Din fericire, la noi lucrurile s-au asezat de minune. Andrei se intelege perfect cu bunica, e prea mic sa isi dea seama ca plec pentru 9 ore cand ies pe usa, iar eu ma bucur sa fiu din nou EU – Doina, o tipa cu un job cool, cu colege misto si care scrie despre mondenitati si diete. Doar ca acum am un nou statut, care sincer ma prinde destul de bine - acela de mamica.
Dupa un an in care am stat doar eu cu bebelusul, in care, recunosc, am socializat destul de putin, cand am revenit la birou le-am cam innebunit pe fete de cap. Eram nevorbita grav! O saptamana nu mi-a tacut gura :)
Prietenilor apropiati li s-a parut un pic suspect faptul ca dupa o saptamana la job paream cam fresh si cam bine dispusa pentru asa schimbare in viata mea. Ei ma intrebau, compatimindu-ma: “Si?? Cum e inapoi la munca? Te-ai adaptat? Faci fata?” Oameni buni, e vis! Cum a zis seful meu in prima zi “Dupa ce ai grija de un copil un an de zile, la job este ca in vacanta!” Sincer, si cam asa e. Acasa eram non stop in priza – schimba copilul de pampers, imbraca-l, plimba-l, fa-i de mancare, da-I de mancare,…Fa-I ALTCEVA de mancare, ca ce i-ai pregatit deja nu ii place…culca-l.
Bine, in ultimele 4 luni a devenit mai usor, copilul e mai mare, mai receptiv, ma inteleg altfel cu el, afara e cald si nu mai trebuie sa il imbrac cu 3 straturi de haine…
La job nu mai am atatea responsabilitati si, deci, e mult mai usor. Mi-e dor de el, dar era momentul sa imi reiau viata inapoi. Bine, seara cand ajung acasa nici nu mai mananc, nu mai fac nimic, il iau direct pe Andrei la plimbare sa incercam sa recuperam timpul pierdut.
Acum ma gandesc sa nu ma transforma intr-o lenesa, pentru ca momentan o avem pe bunica acasa. Va sta pana cand Andrei va implini (aproape) 2 ani. Ea face curat, face de mancare, are grija de copil… Eu parca as fi musafir. Cred ca voi avea un soc cand ma voi trezi fara ajutorul ei.
La aproape un an (il implinim pe 6 august), Andrei face deja primii pasi singur, zice mama, papa, tic-tac, miau-miau, tata (acum nu stiu daca stie si ce inseamna lucrurile astea), este un grasut (10 kg) si un zambaret.
Nu stiu cate mamici avem pe perfecte, dar mi-ar placea sa impartasim aici experientele prin care trecem cu micutii. La voi cum a fost intoarcerea la job dupa anul (sau cei doi ani) petrecuti acasa cu bebelusul?
PS: In poza de mai sus nu suntem noi :)