Cum se menține în formă Oana Cuzino la 47 de ani și ce secrete de frumusețe are 


La 47 de ani Oana Cuzino este un exemplu de "Așa Da"! Vedeta ProTV este adepta unui stil de viață sănătos și este de părere că sănătatea trebuie cu adevărat întreținută și conservată.


„Fac sport de 3 ori pe săptămână...Putem contracara îmbătrânirea”
 
Dacă vreți să-i urmați exemplul, Oana Cuzino a detaliat în interviul pentru Perfecte.ro câteva dintre secretele sale de beauty și întreținere. De asemenea, prezentatoarea TV ne-a dezvăluit ce relație are cu fiica sa și dacă aceasta îi calcă sau nu pe urme.
 
Oana, militezi de câțiva ani pentru un stil de viață sănătos! Ce înseamnă acest lucru pentru tine și cum arată meniul tău perfect, într-o zi normală?

Aleg ingrediente și alimente cât mai "curate"... să le zicem bio sau organice, cu cât mai puține pesticide, toxine și hormoni, posibil, fiindcă niciodată nu ești total în control din acest punct de vedere. 


Pentru că știu că dieta nu îți asigură mereu aceste criterii de exigență, aleg de ani de zile atât pentru mine cât și pentru fiica mea, suplimente care pot să ne asigure acest confort de calitate, pentru că oricum alimentele din ziua de azi îți asigură aportul de nutrienți sănătoși cu anumite limite-vorbim de principiile de bază, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale, un minim de vitamine și anumite enzime. Merg întotdeauna pe calitate, mai puțin pe cantitate, prefer ca alimentele de origine animală să fie cât mai biologice, apropo de concentrația mărită a pesticidelor și fitochimicalelor (dublu sau chiar mai mult  concentrat în acest tip de alimente pentru că animalele se hrănesc cu furaje îmbogățite cu pesticide diverse, nu?). 

Mă refer la lactate, carne, ouă, cât despre preparare, legumele, frunzele condimentele, fructele... le prefer în stare naturală sau doar înăbușite ușor. Uleiul de măsline - un must zilnic pentru mine, dar și semințele de orice fel, în stare naturală. Carnea, peștele și ouăle preparate termic după indicațiile specifice, prin fierbere sau la cuptor.

Mănânc rar carne, prefer ca surse de proteine peștele de dimensiuni mici, pentru că are o concentrație mult mai mică de metale grele și bisfenol A, preferabil din apă rece, pentru că are grăsimi omega 3 de calitate, fructele de mare, dar și kefirul - sursă perfectă de probiotice de mii de ani. 

Ce anume ar trebui să eliminăm definitiv din alimentație pentru a ne păstra tonusul bun și a fi în formă maximă mereu?

Cu siguranță prăjelile, junk food și fast-food-ul, alimentele intens prelucrate, precum mezelurile, parizerul, alimente prefabricate sau semipreparate, cu adaos mare de conservanți, zahăr, grăsimi, coloranți și cele care au un mare aport de grăsimi trans și hidrogenate. 

Cum obișnuiești să te întreții? Arăți foarte bine și ești mereu foarte fresh.

Fac sport de 3 ori pe săptămână. Organismul se reglează singur printr-un stil de viață echilibrat, uneori mai multă mișcare, alteori reducerea parțială a carbohidraților complecși, mai multe salate și legume… toate vin firesc. În afară de pilates, pe care îl practic de trei ori pe săptămână, mersul cu bicicleta, alergatul, înotul și de două ori pe săptămână krav-maga - o formă de lupte din registrul artelor marțiale moderne, o tehnică de autoapărare, care necesită un antrenament interesant și solicitant.

Există vreun secret de beauty de la care nu poți să te abați?
 
Da, apelez zilnic la un set atent selecționat de suplimente din clasa skin nutraceutice de foarte bună calitate care susțin echilibrul funcțiilor de hidratare și antioxidante la nivelul pielii, dar și a anumitor procese metabolice benefice organsimului, printr-un aport de nutrienți de înaltă puritate și concentrație, de omega 3, 6, 7 și 9, ulei de cătină și antioxidanți destinați contracarării efectelor oxidative.

Aș dori ca toți cei care ne urmăresc să înțeleagă că frumusețea exterioară este condiționată strict de starea de sănătate și echilibru a corpului și psihicului nostru. Orice preocupare în acest sens trebuie să înceapă prin a asigura în primul rând sănătatea, echilibrul și armonia corpului nostru.

Ești adepta chirurgiei estetice? Cât de des ar trebui să apeleze o femeie la  sfaturile chirurgului estetician?
 
Nu sunt adepta chirurgiei estetice și nu am apelat niciodată la acest tip de chirurgie. Dacă vorbim de proceduri neinvazive cosmetice, da, chiar eu sunt specializată în câteva tehnici, am urmat cursuri de mezoterapie și știu că există anumite substanțe active care pot ajuta în acest sens, dar și la acestea trebuie să apelăm cu măsură și au limitările lor. De altfel, întreaga industrie a frumuseții se îndreaptă spre tehnologii și măsuri cât mai puțin invazive, așa că probabil chirurgia estetică va fi în curând apanajul problemelor serioase și nu a corectării trecerii timpului.

Cred cu putere în modalitățile naturale prin care putem contracara îmbătrânirea: sport, suplimente inteligente, cum sunt mai nou produsele nutraceutice sau suplimentele lipozomale, cu absorbție uriașă de peste 70- 80%, și mai cred în efectele pe termen lung ale unui stil de viață echilibrat, ce include somn, odihnă, stimulare continuă în plan intelectual și cultural.  
 
Dacă ar fi să modifici ceva în mod special la tine, ce ai vrea să faci?
 
Mă consider foarte bine așa cum sunt, pentru vârsta mea de 47 de ani. Nu știu ce părere au alții și nici nu contează, sincer... sănătatea este pentru mine o prioritate și asta le recomand și prietenilor - sănătatea trebuie cu adevărat întreținută și conservată, dacă sunt întrebată în ce direcție ar trebui să ne concentrăm eforturile materiale și de alt tip. 
 
Ce fel de mamă îți place să fii și cum te înțelegi cu fiica ta, Naomi? Aveți o relație bazată pe încredere?
 
Ieri Naomi mi-a mărturisit că mă consideră cea mai bună mamă pe care ar fi putut să o aibă și lucrul acesta mi-a generat multă emoție și bucurie. Încredere? Da!!!! Este de bază la noi, nici nu s-ar putea altfel, comunicăm mult și ne înțelegem, nu ne judecăm sau analizăm, ci doar ne iubim și ne sprijinim, la maximum. Iar rezultatele sunt minunate!
 

Ce ai învățat de la fiica ta? 

Foarte multe lucruri. În afară de multe teoreme pe care le considerăm uitate de la fizică, geometrie, trigonometrie etc. (râde) Am învățat că bucuriile cele mai mari se nasc de multe ori din experiențele cele mai simple și banale, trăite spontan alături de oamenii pe care îi iubești. 
 
Este și ea adepta unei alimentații sănătoase? Îți urmează sfaturile în acest sens?

Da, se străduiește, atât cât poate un adolescent. Știe enorm de multe lucruri, la teorie poate lua lejer nota 10 și cu siguranță le va aplica în totalitate, dar puțin mai târziu în viața, după 20 de ani, cu siguranță. Deocamdată are circumstanțe și o ajută și vârsta să mai trișeze, mai ales când e în gașcă.

Eu una nu pun presiune și nu recomand nici unui părinte de adolescent să o facă, însă este bine să le explicăm și nu abdicăm de la aceste principii, puterea exemplului este crucială oricum, însă trebuie să le acordăm încredere adolescenților fiindcă vor aplica mai devreme sau mai târziu toate principiile bune deprinse acasă. 
 
Ești pasionată de medicină și de cercetare medicală. Dacă ar fi să schimbi sau să inventezi ceva “new entry” în acest domeniu, despre ce ar fi vorba și ce ai vrea să scoți în evidență?

 
Mi-aș dori foarte mult ca oamenii să înțeleagă că medicina viitorului este cu totul alta decât înțelegem noi acum și mai ales decât ce au crezut părinții noștri. Își face loc cu pași mari medicina care are la bază genetica, iar în curând fiecare dintre noi vom avea o mică biblie de tipul farmacogeneticii, care ne va face să înțelegem că nu toate medicamentele sunt compatibile cu organsimul nostru, că avem nevoie de anumite terapii, dacă ne îmbolnăvim. 

Ca să înțelegeți, am să vă dau ca exemplu terapia în cazul cancerului de sân, cu care multe paciente sunt deja familiarizate. Unele dintre ele pot constata rapid, imediat după diagnosticare, în urma efectuării unor teste genetice, că în cazul lor chimioterapia nu este necesară și că hormonoterapia le poate vindeca.

Și există multe alte exemple care au făcut ca o boală considerată incurabilă precum cancerul să se bucure astăzi de o altă abordare terapeutică ce oferă șanse de vindecare bazată pe profilarea tumorala genetică. Mi-ar plăcea să pot explica mai bine pacienților și oamenilor în general, despre ce este vorba în acest nou capitol al medicinii care se deschide azi sub ochii noștri și care va schimba complet paradigma medicală mondială.

Cum ar trebui să ne pregătim pentru această toamnă, din punct de vedere medical, pentru a ne feri de răceli, viroze și alte boli de sezon? Tu ce faci în acest sens?
 
Îmi asigur un aport constant de suplimente de calitate, sistemul imunitar trebuie susținut a la long, nu doar atunci când sunt iminente pericolele. 

Cu ce surprize vine emisiunea “Ce se întâmplă, Doctore?” în această toamnă la ProTV?
 

Surprizele la noi țin mai degrabă de conținutul informațiilor comunicate, întrucât medicina din ziua de astăzi aduce noi și noi informații care țin de tehnologie, știință, schimbarea paradigmei terapeutice. Încercăm să găsim pentru telespectatori soluții care să le facă viața mai curată, să se ferească de noxele din ce în ce mai prezente în viața noastră. Îi aștept cu mare drag și pe www.doc.ro, unde aprofundez de cele mai multe ori toate informațiile pe care le dezbatem și în emisiune.
 
  

  • Cum se menține în formă Oana Cuzino la 47 de ani și ce secrete de frumusețe are 

related posts

Modifică setările cookies