Kate Middleton, cum a slăbit în timp record după cele trei sarcini. Ce dietă strictă a ținut


Kate Middleton (36 de ani) este una dintre cele mai admirate femei din lume, în special pentru silueta ei fină.


Făcând parte din familia regală britanică, aceasta este adesea surprinsă de fotografi, astfel că trebuie să fie în formă maximă tot timpul. 

Citește și: Cerceii preferați ai lui Kate Middleton costă 135 lire sterline. Cum arată aceștia

Chiar dacă are trei copii, soția prințului William a reușit să scape de kilogramele luate în timpul sarcinilor, de fiecare dată, în timp record.

Care este, așadar, secretul ei?

Conform Express.co.uk, Kate este foarte disciplinată atunci când vine vorba de ceea ce mănâncă, urmând un plan strict și eliminând anumite alimente din dietă.

Conform ABC, Kate este adepta dietei Dukan, pe care a încercat-o pentru prima oară înainte de nunta cu prințul William. Dieta franțuzească, bogată în proteine și fără prea mulți carbohidrați, are mulți susținători, în special în rândul vedetelor, începând cu Jennifer Lopez și Nicole Kidman.

Cura de slăbire nu este recomandată celor sensibili, presupunând patru stadii intese. Primul stadiu încurajează pierderea în ritm rapid a kilogramelor, permițând doar consumul de proteine - fructele și legumele sunt interzise.

În următoarea fază, dieta permite introducerea unor alimente, câteva legume putând fi consumate în unele zile. Fructele, carbohidrații, brânza și două mese ”de sărbătoare” sunt permise în faza a treia, în timp ce ultima fază obligă o zi pe săptămână doar cu proteine.

Pentru a scăpa de kilogramele în plus, Kate a optat pentru o dieta mai tradițională, bazată pe consumul de alimente sănătoase, precum avocado, fructe de pădure și porridge, conform Woman’s World.

Acum, Kate își menține greutatea savurând mâncăruri ușoare precum ceviche, gazpacho, salată de pepene sau taboulé, o salată din bucătăria arabă. Cel puțin o dată pe săptămână, aceasta preferă raw food.

Foto: Getty
FULLSCREEN
Kate Middleton, cum a slăbit în timp record după cele trei sarcini. Ce dietă strictă a ținut
  • /


related posts