Vedete din România care au născut natural

Atunci când vine vorba despre nașterea naturală sau cea prin cezariană, se pot isca o mulțime de discuții, atât despre deciziile luate de mamă cât și despre recomandările medicilor. Acest subiect este din ce în ce mai dezbătut în mediul online deoarece a ajuns să devină o adevărată preocupare pentru viitoarele mame.
Vedete din România care au născut natural

Iată două vedete ce au ales să nască natural și declarațiile uneia dintre ele cu privire la această decizie importantă.

Anca Serea

Anca Serea este fericita mămică a cinci copii și a ales ca toate nașterile să se desfășoare pe cale naturală. Pentru vedetă, această decizie nu a fost una deloc grea deoarece a ținut, încă de la început, extrem de mult la acest aspect.

Acum aș fi tentată să spun că nu vreau al șaselea copil, dar pe viitor nu se știe. Am învățat să nu spun «nu» niciodată. Am născut natural de fiecare dată. Nu am regretat, deși unele nașteri au fost extrem de grele, unele fără epidurală, iar David a avut la naștere 4.550 kg. La 22 de ani a fost o experiență. Dar lucrurile astea se uită. Eu sunt mămica lor, dar și prietena lor. Îmi place să discut foarte mult cu ei și să petrecem timp de calitate. Nu prea îi pedepsesc, nu i-am pedepsit aproape niciodată. Iar atunci când i-am pedepsit, n-am vorbit, de exemplu, zece minute cu ei”, a povestit Anca Serea cu privire la acest aspect al vieții ei.

Carmen Brumă

Și Carmen Brumă a ales să nască natural și să nu apeleze la cezariană deoarece, așa cum bine știm, există o mulțime de avantaje.

Recuperarea este mult mai ușoară la o naștere naturală decât dacă apelăm la cezariană. Femeile ce nasc natural nu vor sta imobilizate la pat nici măcar o zi, deoarece recuperarea va fi extrem de rapidă și se vor simți, în scurt timp, foarte bine.

Chiar dacă nașterea naturală supune femeile la un travaliu lung și extrem de dureros, rezultatele vor fi mult mai bune și toată trauma prin care trec acestea va fi uitată extrem de repede. 

Din ce în ce mai multe femei aleg nașterea naturală iar pe timpul sarcinii discută cu medicul cu privire la acest lucru, pentru a se asigura că totul va decurge perfect și că nu va fi nevoie de intervenții chirurgicale. 

Viitoarele mămici ar trebui să analizeze extrem de bine aceste aspecte pentru a putea lua cele mai bune decizii pe termen lung și pentru a nu avea a absolut niciun regret după ce se va naște copilul. 

Anca Serea îndeamnă toate viitoarele mămici să apeleze la nașterea naturală, chiar dacă uneori pot fi speriate din cauza informațiilor pe care le primesc din partea medicilor în timpul sarcinii, cu privire la acest aspect.

Citește și 10 sfaturi ca să treci ușor peste nașterea naturală

La New York, americanii îi dedică lui Brâncuși o expoziție. În România, vicepremierul taie panglica la replici
Recomandari