Steriletul, cea mai buna optiune in contraceptie?


Alegerea unei metode de prevenire a sarcinii este adeseori dificila. Alaturi de sfatul medicului mai intervin si preferintele personale. Cantareste avantajele si dezavantajele unui dispozitiv intrauterin inainte de a opta pentru el. Daca nu esti sigura ca vei putea respecta [...]


Alegerea unei metode de prevenire a sarcinii este adeseori dificila. Alaturi de sfatul medicului mai intervin si preferintele personale. Cantareste avantajele si dezavantajele unui dispozitiv intrauterin inainte de a opta pentru el.

Daca nu esti sigura ca vei putea respecta cu strictete modul de administrare al contraceptivelor orale, daca iti este teama de reactiile secundare ale acestora sau de o posibila afectare a ficatului, alternativa ar fi steriletul. Nu uita insa ca niciun contraceptiv, indiferent de natura sa, nu ofera protectie 100%.

Mirena este un dispozitiv intrauterin de evitare a sarcinii Steriletul se monteaza in uter numai de catre medic si este de doua tipuri: cu eliberare de ioni de cupru sau hormoni.

Cum functioneaza Mirena?
- este un dispozitiv in forma literei T ce elibereaza imediat dupa fixare un hormon sintetic progesteronic (levonorgestrel)
- hormonul va creste vascozitatea mucusului cervical, va subtia mucoasa uterina si va impiedica in acest mod fecundarea ovulului

Care sunt motivele pentru ai opta pentru el?
- dispozitivul previne sarcina pe o perioada de maximum 5 ani
- se poate renunta la el in orice moment, cu revenirea in timp foarte scurt a fertilitatii
- dupa 3-6 luni de utilizare s-a observat o ameliorare a sangerarilor abundente si a durerilor menstruale
- te fereste de efectele adverse ale tratamentului anticonceptional cu estrogeni
- este folosit si in scop terapeutic pentru reducerea sangerarilor masive din timpul menstruatiei (menoragii) sau protectia endometrului in terapiile cu hormoni estrogeni

Ce reactii neplacute poate cauza?
- migrene, acnee, greata, crestere in greutate, tensiune la nivelul sanului, dureri la nivelul abdomenului inferior
- intarzierea instalarii menstruatiei, mai ales dupa o folosire pe o perioada de un an

Sunt situatii in care organismul tau poate elimina acest dispozitiv. De aceea, fii precauta in alegerea lui daca:
- nu ai ramas niciodata insarcinata
- ai cicluri dureroase, cu sangerari abundente
- corpul tau a mai eliminat in trecut un dispozitiv intrauterin
- varsta ta este mai mica de 20 de ani
- ai nascut sau ai avut de curand o intrerupere de sarcina

Tine cont de faptul ca steriletul nu te apara de bolile cu transmitere sexuala (BTS). Daca te hotarasti sa ramai insarcinata, este indicat ca steriletul Mirena sa fie scos deoarece riscul de sarcina ectopica creste (ovulul fertilizat se implanteaza inafara uterului).

Desi indepartarea dispozitivului dupa ce ai ramas insarcinata poate provoca avort spontan, riscul de nastere prematura, avort, infectie sau soc septic este foarte mare daca acesta nu este scos.

Atat inainte, cat si in timpul purtarii Mirenei trebuie sa te consulti cu medicul tau. Exista afectiuni in care acest dispozitiv este contraindicat sau organismul tau poate reactiona negativ fata de purtarea acestuia.

Durerea, sangerarile anormale, banuiala ca si-a schimbat pozitia, starea generala proasta, toate acestea necesita un consult medical. Consulta specialistul pentru a te asigura ca acesta este mijlocul contraceptiv indicat pentru tine. winking

related posts

Modifică setările cookies