Ce parere au vedetele despre shopping-ul online


In urma cu un an, Molecule-F.com incepea ca un proiect ambitios, care isi propunea sa adune intr-un singur loc viziunile designerilor romani. Acum, la aniversare unui an, Molecule F este singurul loc unde s-au reunit cei mai talentati dintre designeri din Romania, dar este si spatiul in care alti tineri designeri au debutat pe piata, iar multi dintre acestia au conceput creatii exclusiv pentru Molecule-F.com.


Pe langa fondatorii site-ului si designerii romani, la aniversarea Molecule F au luat parte si vedetele. Pentru ca shopping-ul online castiga tot mai mult teren in fata clasicelor plimbari prin magazine, i-am intrebat pe invitati daca isi cumpara sau nu haine de pe internet.

“Cred ca in privinta cumparaturilor online inca suntem la inceput, dar avem un start extraordinar de bun. Suntem foarte bine primiti si priviti de catre cumparatori, dar si de catre cei din industriile de fashion si de design,”
spune Mirela Bucovicean, fondatorul Molecule- F.com

Molecule F reprezinta o platforma de promovare si dincolo de acest lucru, o parte din designerii care isi vand hainele aici nu sunt din Bucuresti. Cred ca din punct de vedere al business-ului unui designer cred ca trebuie sa trecem dincolo de vanzarea punctuala in atelierul propriu si sa intelegem ce inseamna o piata de capital, o piata pe care trebuie sa activam si un canal de distributie,”
adauga Mirela.

Cat despre riscul de a primi un produs care nu corespunde cu asteptarile tale, Mirela ne linisteste. “Avem un procent de retururi extrem de scazut, pentru ca inainte sa trimitem produsele comunicam cu clientul, dam toate detaliile pe site si mai mult decat atat, shopping-ul online reprezinta un drept al cumparatorului de a returna produsul in termen de 10 zile fara niciun motiv. Deci pana la urma, shopping-ul online este o economisire a timpului, reprezinta diversitate si este deschis 24 din 24.”

Parerea designer-ului
“Din punctul meu de vedere este foarte interesanta ideea de a-ti vinde hainele online. Cred ca functioneaza foarte bine si sunt sigura ca va functiona din ce in ce mai bine. Designerii stiu sa lucreze in atelier haine de calitate, din materiale foarte bune, pe masuri si croiuri foarte bune. Deci onlineul este un store de succes. In doua saptamani lansez si eu pe site-ul meu sectiunea de store online, unde va invit cu drag,” spune Oana Serban.

Cat de interesate sunt vedetele de shopping-ul online
“Stiam de shopping-ul online, insa am inceput sa il folosesc de curand. Inainte eram de principiul ca trebuie sa probez, sa vad cum imi sta, dar acum am inceput sa fac shopping online mai ales in ceea ce priveste pantofii, postele, lucrurile la care nu prea ai cum sa dai gres. Ultimele doua perechi de pantofi pe care mi le-am comandat au fost chiar mai ok decat aratau pe site-ul de pe care am comandat,” a declarat Madalina Draghici.

“Am avut numai experiente neplacute pana acum cu shopping-ul online, asa ca as face o pauza pentru moment. Nu am reusit sa-mi aleg marimile potrivie, asa ca inceputul a fost un esec,” a spus Carmen Bruma

“Stiind ca la aceste haine pot sa am acces direct, recunosc ca nu am cumparat niciodata online haine de la designeri romani. In general cumpar de la brand-uri care nu exista la noi in tara, dar intru oricum sa le vad utlimele colectii,” povesteste Dana Rogoz.

“Online-ul este foarte prezent in vietile noastre si atunci daca asta este o metoda buna de prezentare si de ce nu de cumparare a hainelor, mi se pare o trecere foarte buna,” a spus Adela Popescu.

Tu faci shopping online? Spune-ne la rubrica de comentarii.


Citeste si: FASHION POLICE: Iti place cum s-a imbracat Andreea Raicu la aniversarea Molecule F?


 

related posts

Modifică setările cookies