Prințesa Beatrice împlinește azi 30 de ani. Iată zece lucruri ieșite din comun despre verișoara prințului William


Beatrice, prințesă de York, împlinește azi 30 de ani. Nepoata reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii își petrece aniversarea alături de sora ei, Eugenie, care e în febra pregătirilor de nuntă.


Prințesa Beatrice și sora ei mai mică Eugenie sunt singurele figuri ale Familiei Regale Britanice care și-au construit un nume și o carieră în afara Palatului Buckingham. Cele două sunt implicate într-o serie de proiecte individuale, care au atras respectul celor din jur. Azi, fata cea mare a ducelui de York, Beatrice, împlinește 30 de ani. Iată zece lucruri ieșite din comun despre ea!

Beatrice este al optulea membru al Casei Regale în linia de succesiune a tronului Marii Britanii. Copiii prințului William și ai lui Kate Middleton, George și Charlotte, pot revendica tronul înaintea ei. De când a venit pe lume micul Louis, prințișorul a devansat-o și el la acest capitol.

FOTO: Copiii prințului William pot revendica tronul Marii Britanii înaintea ei

Prințesa de York are studii teatrale, care i-au netezit calea spre cinematografie. În 2009, Beatrice a fost distribuită în drama americano-britanică The Young Victoria, care spune povestea reginei Victoria a Marii Britanii și a mariajului ei cu prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Beatrice devenea, astfel, primul membru al Casei Regale Britanice care apărea într-o producție cinematografică, alta decât clasicele documentare.

În 2010, Beatrice a mai stabilit o premieră pentru Familia Regală odată cu participarea la Maratonul Internațional din Londra. Prințesa s-a înscris la alergare cu un grup de prieteni pentru a strânge bani în scop caritabil.

Prințesa Beatrice a avut o relație amoroasă de aproape zece ani cu David Arnold Campbell Clark. Cei doi s-au despărțit în 2016 și au apucat pe cărări diferite. Beatrice a fost văzută în compania omului de afaceri american James Williams, iar fostul ei iubit s-a căsătorit în luna iulie a acestui an cu Lynn Marie Anderson, fostă angajată a unei televiziuni americane.

Proiectele caritabile nu sunt doar un moft pentru prințesa Beatrice. În 2012 a escaladat Mont Blanc cu prietenii ei, în cadrul proiectului The Big Climb, demarat de The Big Change, fundație caritabilă fondată în același an de ea și șase dintre apropiații ei. 

FOTO: thedukeofyork.org

Beatrice nu ocolește nici prezentările de modă, unde are apariții tot în scop caritabil. În 2007 a defilat împreună cu mama ei, Sarah Ferguson, ducesă de York, în cadrul evenimentului caritabil Fashion for Relief de la Londra. De-a lungul anilor, pe podium au defilat și alte celebrități, precum Naomi Campbell, Jane Fonda, Paris Hilton și Justin Bieber.

Când nu e la Londra, în mijlocul Familiei Regale, prințesa de York locuiește la New York, unde deține funcția de vicepreședinte, specialist în parteneriate și strategii, în cadrul unei companii de cercetare de piață. Corporația folosește inteligența artificială pentru a descoperi sau prezice tipare de comportament uman, pe care le pune la dispoziția companiilor care vor să-și cunoască mai bine clienții. Casa Regală Britanică este foarte discretă în ceea ce privește munca pe care prințesa Beatrice o depune în cadrul acestei companii americane. În afară de acest job, prințesa declară pe contul ei de Linkedin că e asociată în cadrul unei firme de consultanță.

În 29 aprilie 2011, la nunta prințului William cu Catherine Middleton, prințesa Beatrice a purtat o pălărie suprarealistă. Pentru accesoriul vestimentar extrem de îndrăzneț a primit numeroase critici după nunta regală. Nu știm dacă s-a simțit ofensată de aceste comentarii acide, însă la scurt timp după evenimentul regal Beatrice a scos pălăria la vânzare pe eBay. Piesa vestimentară s-a vândut în cadrul unei licitații online cu suma de 81.100 de lire. Cumpărătorul nu și-a dezvăluit identitatea, însă banii lui au fost donați de Beatrice copiilor sărani sprijiniți de UNICEF.

FOTO: Prințesa Beatrice și pălăria buclucașă (dreapta)

În noiembrie 2011, prințesa și-a făcut cont pe Twitter, rețea de socializare foarte populară în Marea Britanie. Însă, ceea ce e curios e că părinții ei și-au deschis conturi pe Twitter cu mult timp înaintea ei. 

În copilărie a fost diagnosticată cu dislexie, o tulburarea nervoasă care o împiedica să citească și să înțeleagă ce se citește. A reușit să vindece această afecțiune. Una dintre cărțile ei preferate este „Harry Potter și Piatra Filozofală”, de J.K. Rowling. De altfel, prințesa a mărturisit că a reușit să scape de dislexie și cu ajutorul cărților din seria Harry Potter. 

  • Prințesa Beatrice împlinește azi 30 de ani. Iată zece lucruri ieșite din comun despre verișoara prințului William

related posts

Modifică setările cookies