Apocalipsa! Vine apocalipsaaa!


Final de weekend. Ajung acasă în jur de ora 18 după o zi destul de plină, dar totuși relaxantă. Mă bucur de liniște în sfârșit. Mă învârt prin casă. Am o lista de “to do” lungă și ambițioasă. 

Tag-uri:

Decid să o amân ascultând niște muzică în căști. Ceva care să îmi dea sentimentul că merită să nu fac nimic. Gânduri mi se învârt prin cap. Mă decid să fac dezordine de dragul ordinii ulterioare. Îmi place expresia, am împrumutat-o de la o prietenă de pe Facebook. Stau pe canapea și îmi dau seama că m-am plictisit de decorul camerei de zi.

Biblioteca plină de cărți pe teme variate ocupă cea mai mare parte vizuală din încăpere. O văd de la intrarea în casă, o văd când merg la baie și parcă îmi stă în cap deodată. Decid să o mut exact în locul unde cred că trebuia mutată dintodeauna. Adică la geam. Asociez statul la geam cu cititul. Am și un lampadar care să mă inspire în acest sens. Îmi lipsește fotoliul verde închis. Dar nu mai are loc. Așa că renunț la el conceptual.

Încep să mut curajoasă piesele de mobilier prin casă. Mi-ar fi plăcut să am companie. Așa că mă decid să îmi sun un prieten. Zis și făcut. Mă sună el însă peste zece minute. Habar nu aveam ce să îi spun, sperăm să umple el spațiul conversației cu ceva amuzant, inedit care să îmi dea de gândit după ce voi fi terminat operațiunea.

După câteva minute și încă un morman de cărți mutate strategic se încinge o conversație despre scop și viață. Îmi povestește nemulțumit despre generația “#rezist” care este răsfățată. Și despre cum este complicat să îți menții relațiile, prieteniile și cum toți au înebunit. Mă simțeam cumva vizată, eu mutăm mobilă prin casă totuși… Trump fusese exonerat, virusul ucigaș provoacă isterie, la noi a picat guvernul, iar copiii din ziua de azi nu mai vor să muncească, vor să câștige mulți bani, foarte repede și sunt mereu nemulțumiți. Cumva nu prea mă gândesc la cum eram eu la douăzeci și ceva de ani. Mie îmi întră la marele fix biblioteca la locul ei așa că simt că viață este bună. Nu rezonăm deloc cu scenariul apocaliptic.

Termin treaba în cele din urmă după ce mă chinui să fixez la loc televizorul în suportul care îl menține fix pe comodă. Simt că merit o baie așa că dau drumul la apă. Am suficient timp așa că deschid internetul. Un prieten postează despre Apocalipsa. Apocalipsa sufletelor demonstrată de depresia în care trăim, rată divorțurilor, lipsa de repere în spiritualitate, copii care consumă droguri și fac sex de la vârste mult prea fragede.

Întru în cadă și cu o mișcare precisă și bine studiată îmi îndrept vertebrele. Mă scufund în apă caldă și mă simt recunoscătoare că este atât de simplu să fac o baie. Mă gândesc la bunica. Pe vremea ei era aproape un lux. Nu mă relaxez. Rumegam fragmente ale discuției avute și a ceea ce citisem. O aplicație de pe telefon mă notifica înțepător: asta seară, luna plină. Jupiter, Pluto și Saturn fac conjuncțîi în Capricorn. Pare groasă, îmi zic. Pluto este o planetă foarte mică iar cu Saturn nu este de glumă. Noroc cu Jupiter care pare mai prietenos. Baleiez în gânduri. Sunt nedumerită. Oară doar eu nu văd pericolul? Vine apocalipsa? Și eu fac baie, mulțumită că mi-am pus biblioteca la locul ei? Mă gândesc la bieții copii. Oare apucă să își ia BAC-ul? Sau în toată anarhia nimeni nu va mai reuși să devină un avocat decent. Oare inginerii vor dispărea cu desăvârșire? Dacă toți fac sex și iau droguri, pe mine cine mă mai tratează la bătrânețe? Viitorul pare sumbru iar baia asta complet nepotrivită. Decid să îi pun capăt. Apar necesități stringente de a găși un leac, măcar pentru cei apropiați. Îmi pun un prosop pe cap. Sunetul telefonului înțeapă liniștea aburului din baie. Primesc un articol. O mini era glaciară se va instala pentru următorii treizeci de ani. Zâmbesc zgomotos. Noroc chior îmi zic! Încălzirea globală, o tăiem de pe listă! Rămân de rezolvat depresia și divorțurile. Sexul și drogurile sunt conexe. Să ne concetram pe acestea.

Mă privesc în oglindă aburită. Decid să îmi continui seară scriind despre toate acestea.

Gândindu-mă cu înfrigurare la cum era lumea acum 50-100 ani, la părinții și bunicii noștri, cred că suntem o generație cu adevărat răsfățată. Ei nu și-au permis luxul de a se fi gândit la depresie. Nu și-au permis luxul de a divorța, oricât de nefericiți ar fi fost în cuplu. Acum mai bine de o sută de ani drogurile se consumau la liber, să ne amintim de faptul că opiumul era prescris în farmacii iar oamenii cu stare abuzau de el că să treacă peste toate restricțiile sociale la care erau supuși. Căsătoriile erau de cele mai multe ori aranjate iar copiii munceau de la vârste fragede. Educația era chiar un lux iar drepturile omului erau doar pentru elită. Se murea cu ușurință din cauza unei gripe iar sexul era un subiect tabu. Femeile sufereau de isterie pentru că soții lor prefarau dame de companie iar ele considerau că a face sex era un păcat sau chiar o rușine. Depășirea condiției sociale era aproape imposibilă iar căutarea fericirii, un concept la care oamenii cel mult își permiteau să viseze în liniștea nopții.

Da, suferim de depresie pentru că acum în sfârșit ne permitem. Divorțăm pentru că ne permitem. Și ne gândim la fericire pentru că în sfârșit ne-o dorim și nu mai pare doar un concept filozofic. Vorbim despre frică în mii și mii de articole și mergem la terapie pentru că vrem să trăim în armonie cu noi și cu cei din jur.

Mai este mult până să trăim într-o lume perfectă. Și poate că natură ne va fi potrivnică și într-o zi se va stinge lumina pe acest pământ însă tot ce știu este că oamenii au încercat din răsputeri să evolueze. Dăm greș în fiecare zi. Altminteri orice alchimizare trece prin starea esențială care se numește Nigredo.

Dar viață merge înainte și dacă este să fie Apocalipsa, cred că vorbim despre apocalipsa schimbării.



a mai scris și