“Arăți bine pentru vârsta ta!” și “Arăți bine pentru doi copii” – complimentele mele “preferate”


Ai peste 30 de ani? Poți deja să îți faci planuri de pensionare, pentru că exact așa te văd colegii din generația 20+. Mai ai și copii? Pfooa, deja în ochii lor ești această “tanti” gospodină, care face supică pentru copilași și dă cu aspiratorul.


Niciodată nu am resimțit mai tare decât acum această “gaură” între generații. Întotdeauna am lucrat cu oameni de vârste diferite și am experimentat cum este din ambele tabere. Nu-mi amintesc să îi fi considerat “expirați” pe colegii mai în vârstă ca mine, când aveam și eu 20. La 37 de ani eu nu mă consider “bătrână”, dar cred că pentru mulți sunt un fel de t-rex :) 

30 plus  – o barieră psihologică

Când ai 30 plus, la care se mai adaugă și copii, nu poți să arați bine și atât. Arați doar bine “pentru vârsta ta”. Sau “pentru doi copii”.

Discuții legate de vârstă apar des la mine la job, pentru că, DA, sunt două tabere: 20 plus și 30 plus. Chiar zilele trecute un coleg ne povestea despre verișoara lui superbă, pe care ar vrea să o lanseze în televiziune.

“    –  Băi, e super frumoasă vară-mea. Arată super bine pentru vârsta ei!”

     – Dar câți ani are vară-ta?

     – 30… “

Șoc și groază :)

Citește continuarea pe www.mamapentrudoi.ro.

a mai scris și

Modifică setările cookies