Dragă școală, nici nu știu cu ce să încep


Ce mai faci? În ultimele luni, nu am mai avut vești din partea ta. Te-am mai văzut printre zăbrelele gardului, când am mai trecut prin zonă, cu trotinetele.


Se uita fiul meu la tine, încercând să ghicească ferestrele clasei lui. Tu, stăteai liniștită, de fiecare dată, păzită de doi gardieni. A rămas pe gardul tău și afișul de promovare a unui spectacol, pentru copii. E vechi, desigur, de pe vremea când organizai fără griji activități pentru elevii tăi iar noi, părinții, plăteam biletul de paticipare. Poate mi s-a părut, dar parcă nici copacii tăi din curte nu au mai fost măcar tunși. Dar cred că ți-e bine. Pare că te-ai odihnit bine, în ultima vreme. Mă bucur pentru tine. Noi? Ce facem noi? Dragă școală, nici nu știu cu ce să încep. Noroc că am avut și eu un timp liber, cum ai avut tu – ce-i drept, nu atât de lung, dar nu comentez – căci altfel, nu știu cum îmi mai adunam acum forțele să mă pregătesc pentru începerea școlii. Forțe psihice, dragă școală, căci din alea fizice fac eu rost, mereu, cumva.

Ce spui? Că mă plâng? Nicidecum, dragă școală, dar hai să îți spun ce am făcut eu, din martie, de când a început această nebunie. Tu ți-ai închis sălile, cancelariile, porțile și te-ai dus acasă. Nu zic că ai stat degeaba, ai așteptat ca alții să îți spună ce să faci. Acest lucru chiar poate deveni obositor. Și eu aștept ,câteodată nepermis de mult, să îmi spună șefa ce să fac. 

Apropo de șefa mea. Nu o să îți vină să crezi ce a făcut. M-a trimis să lucrez de acasă. Asta în condițiile în care, la mine la muncă, au fost luate niște măsuri de zici că acolo este epicentrul luptei anti Covid. Nu, nu exagerez. Acolo, omul de la pază chiar nu te lasă să intri dacă ai temperatura ridicată (nu, nu poți să dai vina pe adrenalină, se presupune că te-ai adaptat). Nici nu intri bine, că dai de lămpile UV de curățare a aerului. Apoi, la tot pasul, vezi dozatoare cu dezinfectanți. Acum, nu mai intri pe oriunde. Au fost create trasee separate, pentru fiecare departament. Dacă vreau să mă văd cu prietena de la etaj, ne întâlnim afară. Evident, ieșim pe căi diferite și stăm apoi la distanță. Să îți mai spun cum arată biroul nostru, care înainte ziceai că e loc de șezătoare, animat, cu mulți oameni la un loc, care mai de care mai colorat și mai gălăgios? Este, parcă, alt loc, dragă școală. Au dispărut multe scaune, iar între cele rămase, a apărut plexiglas, să nu cumva să mai fie cineva tentat măcar să îi dea celuilalt o palmă după ceafă. În glumă, firește.

Cum ziceam, șefa a hotărât să lucrez, totuși, de acasă. Nu doar pentru a elimina cât mai mult posibilitatea apariției infecției, dar și pentru copilul meu, dragă școală. Elevul tău. Îl știi, e puștiul acela isteț, bun la mate și pasionat de robotică, cu super accent în limba engleză. Da, da, copilul care se plictisește, uneori, la orele tale. Nu vreau să îi iau apărarea, dar pofta lui de cunoaștere depășește adesea capacitatea ta de educare. Dar să lăsăm asta, nu e singurul copil „cu moț”. El, copilul meu, elevul tău, ar fi urmat să  “lucreze” tot de acasă, ca și mine. Zău dacă m-am inflamat din cauza asta. Știam că nu va fi ușor, dar mai știam că este necesar ca toți să ne adaptăm: eu, copilul, tu...

Vreo două săptămâni, am așteptat să îmi spui cum ai de gând să îți organizezi elevul și să îi predai materia rămasă. Iar într-un final, a bipuit grupul de whats app. Era doamna Învățătoare. Ne-a scris, în trei rânduri, ce pagini trebuie să lucreze copiii, la mate și la română. A pus și fluturași, la final. Parcă și un curcubeu. Semn că totul avea să fie bine. Recunosc că am fost uimită de faptul că doamna știe să pună emoticoane, nu părea genul. Mi-am pus copilul la treabă, așteptând cu nerăbdare vești bune: ori aveau să se așeze lucrurile și reveneau copiii la școală, ori aveau să înceapă cursurile online. Naivă am mai fost, dragă școală. Mesaje precum acela au curs zilnic, de atunci... teme pe care EU trebuia să le fac cu elevul tău. Nu îți mai povestesc de câte ori ardeau lucrurile la mine la serviciu și cum se nimereau exact când elevul tău pur și simplu nu avea chef să lucreze la o masă surdă, acasă, unde putea mai degrabă să aprindă televizorul. Nu îți mai zic de câte ori mi-au tremurat încheieturile, pentru că aveam teme, aveam de lucru, aveam de făcut curățenie și de gătit. Dar zic că m-am descurcat onorabil. Nu mai zic de fiul meu. Apropo, știi că acum scrie mai frumos? Mulțumesc!

Bun. Acum, zici că îți deschizi tu porțile și îi aștepți pe copiii tăi? Dragă școală, tu gândește-te bine! Cică acum, responsabilitatea stă mai mult în mâinile tale! Îți amintești când ai avut cazuri de gripă și tu nu ai trimis acasă vreun elev? Îți spun eu, dacă nu știi: în clasa copilului meu, doar trei copii au scăpat, anul trecut, de gripă. Cum o să faci tu, dragă școală, pentru ca fiul meu să fie în siguranță? Sunt peste 20 de copii în clasă. Zici că dacă cei mici păstrează distanța de un metru sunt în siguranță? Zici că poți să crăcănezi spațiile dintre bănci, astfel încât ei să nu interacționeze? Zici că ei vor sta cu măștile pe față și nu le vor atinge? Am auzit că dacă unul dintre copii tușește, trebuie izolat degrabă. Unde, dragă școală? La doamna asistentă? Doamna după care am așteptat vreo trei săptămâni, să îi dau avize epidemiologice și carnetul cu vaccinări? Am mai auzit că dacă un copil varsă sau are diaree, de asemenea, trebuie izolat, iar geamurile trebuie degrabă deschise. Îi și văd pe profesori, ca într-un film dramatic, în scena cea mai tensionată, alergând, unul să înșface copilul, altul, să deschidă geamurile, în timp ce un al treilea (știu, în realitate e lipsă cruntă de cadre didactice!) reușește să îi salveze pe ceilalți și să îi ducă într-un loc sigur. 

Poftim? Ce spui? EU ar trebui să am această responsabilitate? Să nu cumva să duc copilul infectat în băncile tale? Păi, atunci, te anunț oficial că fiul meu a strănutat acum trei zile. Cred că din cauza unui fir de praf. Dar eu nu vreau să risc. Eu l-aș ține acasă. Ce zici? Dar, știi ceva, eu nu vreau să îl privez de dreptul la educație. Cum facem? Eu, mesaje pe wapp, nu mai accept. Eu, să folosesc laptopul meu pentru ca tu să îl înveți carte, nu mai accept. Eu, să plătesc abonament pentru internet și să cumpăr materiale didactice, când învățământul este gratuit, nu mai accept. Așadar, cum facem, dragă școală?

a mai scris și