”Femeia cu energie sexuală este și singura femeie din viața bărbatului său”. Cum se obține această energie?


Este luna în care probabil aștepți să primești mai multă atenție, mai multă iubire din partea lui și ți-ar plăcea să fii mai mult spectator.


Însă te-ai gândit că rolul de actor, atent la nivelul său de energie, ți-ar putea da mai multă satisfacție pe toate planurile? Începe prin a lucra la unul dintre cele mai importante aspecte din viața ta, energia sexuală. 

Este energia vieții, bucuriei, curajului, tinereții, banilor, sclipirii interioare, relaxării și plăcerii. Te invit să o descoperim împreună, să aflăm rolul ei în relație, dar și în alte aspecte importante din viața ta precum cariera, partea financiară și încrederea. 

Magnetismul tău echivalează cu energia sexuală amplificată. Prin energia sexuală atragi partenerul din viața ta, dar și numeroase oportunități. Cu cât ai mai multă energie sexuală, cu atât te manifești mai frumos în viață. Energia ta sexuală lasă amprenta acolo unde te desfășori. 

 

Pot să-ți spun că am ajuns în acel moment în care mă bucur de realizare pe toate planurile. Am succes și echilibru în același timp și am învățat cum să mențin aceste două aspecte importante din viața mea. Am conștientizat că și succesul are nevoie de multă energie sexuală, dar și fericirea are nevoie de multă energie sexuală. 

 

Energia sexuală este energia ta feminină. Și este ideal să te manifești în sex feminin, să ții cont de esența ta feminină. Dacă în pașaportul tău scrie sex feminin, misiunea ta este să-ți manifești întocmai existența și să ții cont de un aspect important: sexualitatea la femei și sexualitatea la bărbați ia naștere diferit. La femei, energia sexuală este puterea de materializare, este forța creatoare.  La bărbați energia sexuală este energia acțiunii. Femeia care este conectată la esența sa și se manifestă în sens feminin este forța creatoare a Universului. Ea poate da naștere copiilor, prin organele sexuale care produc energia sexuală. 

 

Foarte mulți oameni, când aud de energia sexuală, consideră că este un subiect tabu, chiar evită să folosească în societate această sintagmă. Dar explicația este intuitivă, se numește energie sexuală pentru că organele sexuale produc această energie. Și nu ar trebui să te ferești de propriul corp, ci să-l pui în valoare pentru a crea energia sexuală. 

 

Ai nevoie de atingeri, de îmbrățișări pentru a produce energia sexuală. Îți poți face chiar un ritual din a dormi aproape de partenerul tău, îmbrățișați. Doar în timpul îmbrățișărilor se produce oxitocina care este considerat hormonul iubirii. Bărbatul care este atins, este mult mai iubitor. Și femeile reacționează la fel. Încearcă să-i atingi mâinile des, pentru că astfel vei produce multă oxitocină. 

 

Energia Sexuală este Energia Vedetelor

Energia sexuală este unul dintre cele mai scumpe lucruri din lume. Lumea aparține femeilor care au energia sexuală amplificată și sunt relaxate. Pentru că au încredere în ele, pentru că nu le intimidează nimic. 

În interiorul tău se află însă și energie feminină și energie masculină. Așa cum există Soare și Lună, noapte și zi, Ying și Yang, exact la fel sunt și oamenii construiți cu ambele energii. Dar acolo unde îți concentrezi atenția, te dezvolți, te amplifici. 

 

Energia sexuală este și energia succesului. Când amplifici energia sexuală, automat amplifici și succesul. Dar succesul poate fi relativ, poate fi doar viața de familie, poate fi cariera, creativitatea. Odată ce tu îți amplifici resursa personală, tu îți amplifici energia succesului. Energia sexuală este energia vieții, este ceea ce atragi. 

 

Dacă nu ai energie sexuală, ești mereu tensionată, trăiești din „Trebuie” , ai plexul solar activ. Ești înclinată spre carieră, spre a face bani, dar este posibil să nu fii fericită, să nu te simți femeie. Fără energie sexuală nu poți avea succes la feminin. Succesul tău poate fi asemănător succesului obținut de bărbat. Însă este important să ieși din acest cerc și să te pui în valoare, să te apreciezi. 

 

Poți asocia energia sexuală cu energia vedetelor. Este energia de vedetă din tine. Toate femeile care sunt actrițe renumite, femeile care sunt pe scenă, care pictează sau creează ceva anume, au energia sexuală foarte amplificată. Nu poți să ajungi pe scenă fără energie sexuală. Pentru că tu nu vei avea succes și acel magnetism la oameni. De exemplu, Julia Roberts, Angelina Jolie au contracte de milioane de euro pentru apariții publice, pentru că ele dețin atât de multă energie sexuală încât aceasta arată nivelul lor. Și energia sexuală arată nivelul la care te afli tu. Vestea bună este că ea se poate amplifica. Nu există limite. Poți să ajungi unde îți dorești tu și unde îți permite resursa ta personală. 

 

Bărbatul dacă își amplifică energia sexuală este foarte activ, foarte hotărât, foarte puternic ca bărbat. Cu cât își amplifică energia sexuală, cu atât este mai potent pentru că are mult testosteron. Este un bărbat de succes. 

 

Femeia care amplifică energia sexuală devine mai magnetică. 

 

În momentul în care eu am început să lucrez la energia sexuală, am făcut un salt cuantic în viață. Eu măsuram această energie și vedeam cât de mult se schimba viața pe măsură ce energia creștea. 

 

Modele de energie sexuală în lumea orientală și la casele regale

 

În lumea orientală, de exemplu, femeile aveau atât de multe restricții încât erau nevoite să-și dezvolte feminitatea. Nu aveau alte șanse. Și în general femeile nu aveau libertatea de a alege. Era esențial să fie deosebite atunci când ajungeau în haremuri și aveau șansa de a fi în preajma împăratului. Ca să fie favorită, o femeie trebuia să-l seducă. El trebuia să simtă ceva special alături de ea, ea trebuia să-l provoace, să stea în preajma lui cât mai des. Astfel creșteau șansele ca ea să-i facă mai mulți moștenitori. Doar prin propria energie sexuală și prin propria feminitate, femeia putea să-și asigure un trai decent. 

 

Și în cărțile despre viața regală a Franței, precum Madame de Pompadour (scrisă de Nancy Mitford), vei descoperi femei pregătite în arta flirtului, femei care au sedus, care au putut pune stăpânire asupra bărbatului prin energia sexuală. Amantele puteau să mențină atenția împăratului, din sute de femei care le erau concurență, doar reușind să fie amplificate energetic, magnetice, înzestrate cu energia succesului. O astfel de femeie devenea pentru bărbat un talisman, un talisman al norocului și al succesului. Bărbatul cucerea imperii cu o astfel de femeie. Dacă ne uităm în istorie, de-a lungul timpului, bărbații care are au cucerit imperii au avut lângă ei o astfel de femeie puternică.

 

Azi noi putem face carieră. Putem alege între carieră și viață de familie sau putem menține un echilibru între ambele aspecte din viața noastră. Însă gândește-te că un bărbat îi este fidel femeii și o respectă doar dacă se simte bine. Lui nu-i place de femeie, îi place de starea lui alături de ea. 

 

Poate cel mai important pas pe care poți să-l faci este să scapi de convingerea că sexul este un subiect tabu. Fără propria sexualitate nu ai cum să evoluezi pentru că nu ai resurse. Când îți amplifici energia sexuală, te schimbi foarte mult, evoluezi. Această evoluție arată cât de profundă ești, cât de mult poți merge în adâncul tău. Energia sexuală este echivalentul energiei personale. Nivelul personalității tale este direct proporțională cu nivelul energiei tale sexuale. În momentul în care îți amplifici sexualitatea, îți amplifici și spiritualitatea. Și femeile cele mai spirituale au energie sexuală, au multă resursă personală. Dețin ceva special. 

 

Ce obții prin amplificarea energiei sexuale

 

Bărbații sunt atrași de cum arată femeia, aspectul fizic reprezintă cam 50-55% din totalul aspectelor la care ei țin atunci când analizează femeia. Misiunea ta este să arăți bine, să ai un aspect îngrijit și sănătos nu neapărat să fii frumoasă (un concept relativ). În momentul în care există chimie, primul instinct al bărbatului este să se reproducă. 

 

Dacă lucrezi la amplificarea energiei sexuale prin practici, prin prezența în preajma bărbatului, prin atingeri, se schimbă mult și comunicarea dintre voi doi. Și, în general, acolo unde există comunicare există și o relație sexuală bună. 

 

Femeia care-și stăpânește energia sexuală este și singura femeie din viața bărbatului său. Atenția pe care o acorzi energiei sexuale se traduce în fidelitate în cuplu. Energia sexuală te modelează, te face atractivă, feminină. Îți oferă vitalitate. 

 

În momentul în care începi să faci practici energetice, tu intri în flux. Tu îți aduni puterea personală și începi să comunici cu Universul. Observi că poți face schimbări pe toate planurile. 

 

Energia sexuală este sursa ta de creativitate, bani și încredere

 

În momentul în care amplifici energia sexuală, ai mai multe idei despre cum să creezi lucrurile. Procesul creativ nu se termină niciodată, fluxul de idei nu se termină niciodată pentru tine. Marii designeri, precum Coco Chanel, Stefano Gabbana, Domenico Dolce, care au creat istorie în modă, au avut energie sexuală. 

 

Energia sexuală este și energia banilor. Dacă o privești însă ca pe un subiect tabu înseamnă că te confrunți și cu o teamă de energia banilor, de succes. Este energia oportunităților. Poți materializa mult mai ușor când te preocupi de energia ta sexuală.

 

Mai mult pozitivism și o stare sinceră de bine

 

Când investești timp în amplificarea energiei sexuale, te eliberezi de frica de critică, deprinzi încredere în tine. În momentul în care te conectezi la esența ta și acorzi atenție sănătății, aspectului fizic, tu îți acorzi atenție. Te iubești, simți bucuria și recunoștința de a te fi născut femeie. Ești mult mai pozitivă, pentru că energia sexuală este energia bucuriei.  Îi iubești pe cei de care ai grijă.

 

Vei observa schimbări și în calitatea gândurilor din momentul în care începi amplificarea energiei sexuale. Nu te vei mai confrunta cu gânduri negative pentru că organele feminine transmit semnale creierului, ulterior fiind stimulate și glandele care produc hormoni, gânduri. În momentul în care tu ai o anumită energie, tu ai un anumit gând. Oamenii au energie în funcție de gândurile lor. 

 

Analizează profund ce fel de gânduri ai când ești entuziasmată, fericită. Nu poți să te bucuri și în același timp să ai gânduri depresive. 

 

În momentul în care ai energia sexuală amplificată, tu emani o informație. De aceea este important ceea ce citești (mai ales în social media), cu cine comunici. Rețelele de socializare sunt foarte importante pentru că influențează tabloul lumii tale. Dacă tu nu ai o imagine clară despre cine ești și ce vrei, poți fi ușor influențată și să-ți dorești ceea ce-și doresc alții de la tine. Când emani această informație, partenerul tău  o absoarbe. 

 

Situația se schimbă când ești amplificată, atunci și partenerul tău este bine. Însă este important să fii sinceră cu tine pentru a avea o stare de bine. Bărbatul te citește și își dă seama de starea ta. Și el, la rândul său, te influențează și chiar se spune că suntem suma celor cinci persoane care ne înconjoară. 

 

O femeie adevărată trăiește în extaz, în plăcere și satisfacție, lumea îi aparține. Lasă energia să circule liber prin corpul tău. Acordă-ți timp de calitate, un timp special ca o sărbătoare. 

 

Nu aștepta însă o sărbătoare pentru ca partenerul să te dea pe spate cu atenții, cadouri și să te facă să te simți specială. Tu ești cea care își datorează toate astea sie însăși. Meriți toată bucuria, dragostea, succesul și fericirea din lume! 

Acordă-ți timp de calitate pentru a amplifica energia sexuală

 

Te invit la Școala de Feminitate & Scoala Sexualitatea femeii unde îți vei redescoperi sexualitatea și, odată cu ea, sursa interioară de armonie, putere, feminitate, fericire și abundență. Vei câștiga încredere în sine și în propria sexualitate, eliminând blocajele, temerile și convingerile limitative, vei ști cum să atragi atenția bărbaților asumați și maturi emoțional, vei învăța să transformi energia sexuală în creativitate, pentru a avea succes în carieră și pentru a-ți îmbunătăți starea materială. Dar poate cea mai așteptată parte a cursului este inițierea în practicile energetice feminine care te vor ajuta să-ți crești conștient libidoul și energia vieții. Este o Școală cu informații Premium, care se adresează elitei feminine!

Energia sexuală este energia vieții, a creativității, a abundenței, este energia inspirației. Când îți amplifici această energie, bărbatul simte și va face orice pentru tine. Va rămâne pentru totdeauna lângă femeia care îl face să se simtă viril și puternic, lângă femeia care are suficientă energie ca să-l încarce și pe el, din preaplinul ei. 

Învață să te ghidezi în viață după regula de aur: „Eu vreau, Eu pot, Eu sunt” și răsfață-te cu cel mai prețios cadou de început de primăvară! 

Întrebarea Mesei Rotunde Breaking News: Cine e vedeta feminina careia Lidia Buble nu i-ar rezista?

a mai scris și

Modifică setările cookies