Îți poți găsi jumătatea pe site-urile matrimoniale? Întreb pentru o prietenă


Eu, una, nu cred în jumătăți, ci în oameni întregi (inclusiv la cap). Și dacă ar fi să caut “celălaltul”, sincer, nici nu știu cu ce ar trebui să încep. Sună ca o misiune de detectiv, în care trebuie să filezi suspectul, să identifici puncte vulnerabile, să urmărești comportamente. 


Pfff, îmi pare o treabă prea obositoare. Dar cum EL nu apare nici așa, ca în basme, pus pe romantism și angajamente pe viață, ce e de făcut? Cine caută pe cine? Și, mai ales, unde? Căci vorba aceea, a bunicilor, cu “găsește-ți și tu pe cineva”, mi se pare pur și simlu un sfat neterminat, o misiune lipsită de indicii esențiale. Dacă mai pui în context și cel puțin o relație care ți-a tăiat elanul în a construi, aproape sigur nu ai chef de căutat. Și ajungi ca prietena mea, într-o zi în buza vacanței, cu toate aranjate prin casă, în fața calculatorului. Și te trăsnește gândul cel alungat, în toți anii tăi de viață și experiență sentimentală. Ești ferm convinsă că doar în filme există povești de dragoste născute așa, pur și simplu, după o plimbare cu mouse-ul, pe masă și un simplu click. Apoi, te gândești că poate fi distractiv. După care ești curioasă să citești cine și de ce și-ar căuta, cineva, jumătatea, pe internet?

Deschizi lista și apar pretendenți cu miile. Doar te uiți la fotografiile lor și parcă le croșetezi într-o secundă poveștile și le pui eticheta: “ăstuia, la 30 de ani, îi e lene să meargă și la serviciu! Ia uite, ăstalalt, după exprimare, sigur nu are mai mult de opt clase! Dar ăsta? De ce este singur la 48 de ani?? Cine știe câte femei a părăsit, poate nici nu a încheiat ultimul divorț. Vai de mine, ăsta are privirea periculoasă!” Și scrollezi, îți mai atrage atenția câte un peisaj în care, întâmplător, mai e proțăpit vreunul. Bine că nu i-ai scris vreunuia, cine știe de ce obsedat mai dădeai. Ești gata să închizi laptopul, dar zici să tragi o privire și pe pagina următoare. E la fel de pestriță precum precedenta. Nimic nou. Sau… ce-o fi cu ăsta, care și-a pus poză de la birou? Ce serios e! Sigur nu are simțul umorului. O mai fi și workaholic!

Ceva te face, totuși, să intri pe profilul lui. Și citești prezentarea, scrisă în cuvinte simple. Un fel de… Dacă mă placi, bine, dacă nu, revino la meniul anterior. Și simți că te-a dat pe ușă afară, înainte să apuci să îi spui ce femeie minunată ești, câtă dragoste ai de dăruit, câte feluri de ciorbă știi să faci…Și, evident, îi scrii. Ceea ce a făcut și prietena de care spuneam. I-a scris scurt, ba chiar a mai tuns, pe ici, pe colo, câte un cuvânt, cât să pară că nici ea nu ține morțiș să îi treacă pragul și că o secundă n-o muri, dacă ar folosi-o amândoi să se privească reciproc. A apăsat butonul și mesajul a plecat. Cine știe dacă a ajuns la el, dacă îl citește, dacă îl mișcă, dacă îl provoacă… Nu, sigur nu va răspunde. Sigur și-a făcut contul la plesneală. Părea prea serios și stăpân pe viața lui. Sau poate nu era el, în poze?… Era miezul nopții când prietena mea, fără să își dea seama, încă își punea întrebări în legătură cu bărbatul de pe site-ul de întâlniri virtuale. A doua zi, primul gând a fost să verifice mesajele.

Incredibil! Îi scrisese bărbatul misterios. Chiar imediat după ce ea închisese computerul. “Ha! Ori e obsedat, ori sunt singura care i-a scris, deci e obsedat”, și-a zis. Știa ea că nu are ce căuta pe astfel de site-uri. Vreo două zile, nici nu l-a mai deschis. Dar tot o râcâiau niște întrebări. Așa că a intrat din nou. Misteriosul nu îi mai lăsase vreun mesaj. “Se dă șmecher? Ar trebui să îi mai scriu eu? Nici gând!” S-a ținut tare câteva... minute bune, dar ceva o făcea extrem de curioasă. Și-a făcut un plan, să afle măcar o fărâmă din povestea lui și i-a scris, convinsă, totuși, că nu îi va răspunde. Surpriză, însă, i-a răspuns atât de politicos, cerându-i scuze dacă a deranjat-o cu ceva, încât mai că nu s-a auzit zdrăngănitul armurii imaginare, căzându-i la picioare. Era dezarmată total și avea de ales: ori continuă  “lupta” cu mâinile goale și sufletul la vedere, ori închide pagina de tot. I-a da numărul ei de telefon, dar încă se ruga să nu fie vreun psihopat care să afle unde locuiește. Iar el a sunat-o. Doar ca să îi spună Bună dimineața! Apoi, a început să îi scrie mesaje, să îi trimită flori virtuale. Tot lăsa impresia că e în continuare la birou, cu ușa deschisă, dar gata să nu îi treacă nimeni pragul. Au început să vorbească despre întâlnirea lor, în lumea reală. Despre ce le place și ce nu. Despre religie, despre familie. Apoi, s-au uitat împreună la un film romantic. Fiecare, la el acasă. Vorbesc zilnic, acum.

Din mesajele lui nu lipsesc inimioarele, îmbrățișările și… promisiunile. Ea, pentru prima oară în viață, spune că SIMTE că a găsit alesul. Chiar dacă nu l-a văzut vreodată. Se vede în rochie de mireasă, iubită de un om care nu a ținut-o de mână vreodată. Nici ea nu se mai recunoaște. Era o persoană pragmatică, trecută prin multe.  Crezuse doar în alb sau negru și într-o viață în care, dacă nu trăiești lucrurile la timpul lor, nu le mai trăiești niciodată. Și iat-o, acum, plutind pe curcubee. Visează la viață și recunoațte, pentru prima oară, că merită să fie fericită. “Dă-mi o palmă, să mă trezesc!”, mi-a zis într-o zi. Și i-am spus că o mai las un pic. Acum, se apropie momentul în care va trebui să îl întâlnească. Cumva, ar vrea parcă să se întâmple mai repede. Dar ar vrea să și amâne clipa. Oare el chiar este jumătatea ei? 

a mai scris și