Psihoterapia și viața reală


Am trecut de câțiva ani într-o nouă eră în care din ce în ce mai mulți oameni au renunțat la prejudecați și au apelat la serviciile unui psihoterapeut. Decizia de a explora anumite aspecte din viața noastră este o binecuvântare urmată de un sir lung de momente de conștientizare, dar și de suferință. Procesul, o dată început, poate dura ani, dar merită. 


Cultura vestică nu ne învață cum să fim în contact cu emoțiile noastre. Familiile din România, greu încercate de comunism și de prea multe ori de grija a ceea ce vor pune pe masă, nu au avut vreodată timp să se ocupe de creșterea copiilor în spiritul cunoașterii de sine sau al acceptării. Exprimarea noastră ca indivizi a fost mai mereu considerată un moft, un lux destinat elitelor. Lumea trăiește într-o polaritate de mii de ani, între bine și rău, iar viața, de cele mai multe ori este văzută ca o luptă. Religia ne vorbește de prea multe ori folosind termenul frică, păcătos și rușine. Este dificil să străbatem drumul dinspre frică înspre libertate. Lumea este condusă foarte mult prin ego și mult prea puțin prin simțire. Aceasta este baza de la care pornim. 

A scrie despre succesul în psihoterapie este ca și cum ai scrie o rețetă despre succesul în viață. Nu există așa ceva. Motivul acestui material este de a sublinia câteva lucruri de care merită să țineți cont din momentul în care s-a stabilit că este nevoie să pășiți în cabinetul unui psihoterapeut. Sau în spațiul virtual adecvat momentului. De regulă ne alegem psihoterapeutul prin recomandări. Sunăm un prieten care știm că merge la terapie și îi cerem numărul de telefon. Uneori este bună abordarea, alteori plecăm dezamăgiți. Este bine să ne documentam puțin înainte că să înțelegem ce tip de terapie ar putea să ni se potrivească. 

Am încercat câteva metode terapeutice despre care voi scrie pe scurt, urmând ca după această trecere în revistă să spun și care sunt potențialele capcane de care merită să țineți cont. 

Terapia Jungiana este poate cea mai complexă și se potrivește de minune oamenilor care visează, cărora le plac simbolurile, celor care au o fire exploratorie și care nu simt nevoia unei structuri clare. Jung este vast, a explorat la rândul lui extrem de multe metode și poate că este una dintre cele mai permisive metode terapeutice. Daca sunteți o fire care are nevoie să așeze lucrurile clar în cutiuțe și vă doriți să înțelegeți exact unde este punctul A și cum ajungeți în punctul B, e posibil să merite o altă abordare. Daca însă visați mult și adorați simbolistica, metaforele și aveți multă imaginație, aici vă este locul. 

“Amintiri, vise și reflecții”, autobiografia lui Jung vă poate lamuri despre felul în care puteți sau nu rezona cu cel care a lasat in urmă metoda terapeutică pe care o veți începe.O dată intrat în „bula” Jungienilor veți descoperi un univers plin de fantezie. 

Analiza tranzacțională este extrem de potrivită personalităților care sunt extrem de defensive atunci când vine vorba despre propriile emoții. Eric Berne este părintele analizei tranzacționale și pentru început vă recomand o carte ce vă poate pune perfect în tema: “Ce spui după buna ziua”. Daca simțiți nevoia de a conceptualiza terapia, atunci e posibil să vi se potrivească de minune. O să vă ajute la descoperirea voastră într-un mod clar, logic dar în același timp revelator. Analiza tranzacțională se axează extrem de mult pe limbaj, pe felul în care comunicăm, sau “tranzacționam”. Are un impact extrem de pozitiv și pentru situațiile din viață profesională, este recomandată celor care fac coaching și în aceeași măsură celor care doresc să înceapă un proces de autocunoaștere. Am petrecut aproape patru ani în formare pe această metodă și vă asigur că este fascinantă, în măsura în care și extrem de practică. 

Psihanaliza, al cărei părinte este Freud, este o analiză care se potrivește celor cu răbdare, care vor să exploreze în detaliu fiecare colțișor al trăirilor fizice și emoționale. Freud a fost un maestru al nevrozelor, al rezolvării conflictelor interioare și s-a axat extrem de mult pe blocajele care vin din etapele dezvoltării noastre încă din fragedă pruncie. Freud analizează visele într-un mod diferit de Jung. Drumurile lui Freud și ale lui Jung s-au despărțit la un moment dat, Freud a fost mult mai interesat de explorarea satisfacerii pulsiunilor sexuale, de principiul durerii și al plăcerii și de contrast în general. Merită să citiți puțin despre Freud înainte de a începe psihanaliza. Dacă rezonați, în mod clar aici vă este locul. 

“Amantă lui Freud” este o carte despre care personal cred că este parte adevăr, parte ficțiune dar unde puteți înțelege mai bine dacă rezonați cu sursa. O alternativă este “Interpretarea viselor” sau cărți mai tehnice din seria “Psihologia inconștientului”. 

Acestea trei sunt terapiile clasice de lungă durata. Dintre cele de scurtă durată voi face referita la una singură: Terapia Cognitiv Comportamentală. În cadrul acestei terapii de regulă intrăm în cabinet cu o criză sau o temă. O comunicăm terapeutului și ne dăm de exemplu zece ședințe ca să o adresăm. De regulă acest lucru se stabilește cu terapeutul. Presupune teme, multă conștientizare și da, se lucrează mai mult cu partea conștientă decât cu celelalte instanțe psihice. O recomand celor care nu au răbdare și celor care nu sunt atat de interesați de un proces exploratoriu sau de a intra în detalii legate de sursa dificultăților. Funcționează pe rezolvarea conflictelor punctuale, cu mențiunea că acestea pot reveni în alta zonă daca există o rădăcină multipla a traumei. Și de regulă, există. 

Știu mulți oameni care au reușit să depășească situații cu succes în urma acestei terapii și poate că au continuat procesul exploratoriu în mod individual. În total sunt zeci de metode terapeutice și mereu apar tehnici noi. Trebuie să țineți cont că există și variante de a aborda terapia individual, în grup sau în familie. 

De ce este important să cunoaștem tipurile de psihoterapie? Pentru că fiecare are specificul ei și nu putem alege să facem psihanaliză în loc de terapie cognitiv-comportamentala, fară să știm, de exemplu, că prima poate dura și 5 ani, iar a doua se poate finaliza în 2 luni. Dacă ajungem la un psihoterapeut a cărui abordare psihoterapeutică nu ne este potrivita, de foarte multe ori renunțăm pentru o vreme sau definitiv. Rămânem fară o resursă extrem de importanta pe care cred că sunteți norocoși că o avem. 

Câteva dintre cele mai cunoscute tipuri de psihoterapie (de menționat că în practica psihoterapeutica se pot folosi, combinate, tehnici de lucru din mai multe tipuri de psihoterapie, în funcție de specificul clientului, aceasta fiind și ideea care stă la baza a ceea ce se numește psihoterapie integrativă): Psihanaliza, Psihoterapia Adleriana, Logoterapia, Psihoterapia analitică (Jungiana), Psihoterapia centrată pe persoana (Rogersiana), Psihoterapia Gestalt, Psihoterapia existențială, Psihoterapia cognitiv-comportamentală, Psihoterapia rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Analiza tranzacțională, Psihodrama, Hipnoza clinica Eriksoniana. 

Cam atât cu informațiile semi tehnice. Vă promiteam că voi vorbi despre capcane. Este important să știm de ele înainte de a ne arunca în neant. 

Terapia poate retraumatiza. Căile neuronale se refac atunci când redeschidem trauma. O vedem, intrăm în ea, procesul de conștientizare este cel mai important dar, să înțelegeți că acea energie poate rămâne cu voi zile bune. Nu luați decizii în acele momente, stați cu trăirea respectivă și bucurați-vă de reîntâlnire. Terapia funcționează prin simbioza cu terapeutul. Daca vă știți cu probleme serioase, alegeți-vă unul cu experiență. Este important ca terapeutul să vă șusțină pe toată perioada procesului. Un proces înterupt prematur poate crea sechele suplimentare. 

Trebuie să fiți conștient că terapeutul este un om supus greșelii. Știe probabil multe lucruri și vă poate ajuta, dar la rândul lui are problemele sale. Nu încercați să îi intrați în spațiul personal și nicidecum să investigați lucruri legate de viața lui în afara cabinetului. Vă asigur că dacă e pe scaunul de terapeut, a dedicat mult că să ajungă acolo. Vă explic de îndată: 

Psihoterapeutului termină facultatea (trei ani) , face o formare de câțiva ani ( în general 3-4 ani), timp în care nu câștigă nici macar un leu, dar îl costă serios, face eventual voluntariat pentru experiență la multe asociații, merge la conferințe, scrie articole, dă examene, plătește supervizori și propriul terapeut, plătește chirie pentru cabinet și cotizații, are un mare consum energetic cu fiecare om care îi trece pragul. Nu are concediu plătit și daca îi anulați ședința, este complicat să o înlocuiască, sunt bani și timp pierduti. Așa că țineți cont că în primul rand are convingerea că vrea să facă această meserie. Nu se va îmbogăți niciodată din psihoterapie. Maximul de clienți pe care îi poate duce săptămânal sunt poate douăzecișicinci și pentru asta trebuie să fie extrem de experimentat. Faceți un calcul, vă rog. 

În cadrul terapiei veți ajunge inevitabil și extrem de repede la mama, tata, frați, surori sau cei care v-au crescut sau instruit. Sigur v-au greșit mult și îi veți urî o vreme. Merită spuse anumite lucruri. E posibil ca orice le veți spune ca parte din procesul de conștientizare și în definitiv de rezolvare a conflictelor interioare, să nu se schimbe nimic din comportamentul celor vizați. E posibil să nu vă audă în continuare, să nu vă vadă și să pară că nu le pasă. Oricât ați striga la ei. Așa că vă reamintesc baza de la care pornim și mai ales faptul că ei nu au avut nici o șansă de acces la ce avem noi.

E posibil să prefere să vă rănească în continuare. Orice este mai bine decât să își vadă propriile greșeli cu care e posibil să nu poată trai. Pentru cei care suntem în terapie, este important să ne gândim la cum mergem mai departe, nu merită să rămânem ancorați în ce ne-au făcut părinții noștri, chiar daca e posibil să ne fi făcut multe și extrem de dureroase. 

Fiți extrem de sinceri cu terapeutul. Îi dați niste bani frumoși, vă alocați ceva timp pentru terapie, nu merită să vă furați singuri căciula. Orice vă doare, orice vă deranjează sau vă confuzeaza în procesul terapeutic trebuie pus pe masă. Rareori folosesc “trebuie” dar aici mi se pare absolut necesar. 

Simbioza cu terapeutul se va termina. Fie că vreți voi, fie că vrea el. Va exista o perioadă de doliu, de separare profundă. Merită să o onorați. Este testul readecvării voastre post terapeutice. Să îi mulțumiți după ce vă trece supărarea, merită mai mult decât banii pe care i-ați plătit. 

Când simțiți că vă învârtiți în cerc și nu mai aveți chef de terapie, mai mergeți cinci-zece ședințe. Cu cărțile pe masă. Dacă în continuare stagnați, este ok să cereți să întrerupeți terapia cu respectivul terapeut și vă recomand să vă găsiți altul. Dar nu fugiți din cabinet, adresați situația până la capăt ca să fiți împăcați cu finalul. După primele trei ședințe, e posibil să vă speriați și să nu mai vreți să mergeți. În orice moment în care ați simțit acea sperietură, fix atunci vă invit să continuați. Cel mai probabil începe procesul iar terapeutul a reușit să apese un buton semnificativ, dar dureros. Vă duceți înapoi cu durerea și continuați terapia. Este un moment de răscruce, extrem de valoros pentru voi. 

În paralel cu terapia vă recomand o rutină de eliberare e energiilor acumulate: dans, sport, masaj, shamani, bio energeticieni sau orice altceva vă mai trece prin cap. De evitat descărcarea prin sex compulsiv și mai ales prin decizii bruște care să vă pună în pericol sănătatea, integritatea fizică sau financiară. Aveți deplină libertate de exprimare a emoțiilor, terapeutul e posibil să vă dea mai multe libertăți decât poate vă permiteți. O face cu cele mai bune intenții, dar să nu uitați că e important să avem o bază solidă ca să ne permitem să ne jucăm în voie. Acestea fiind spuse, spor la explorat!

a mai scris și