5 semne care îți arată că bați pasul pe loc în carieră


O carieră de succes presupune să faci în fiecare zi ceea ce îți place, dar să ai și satisfacția lucrului bine făcut, referindu-ne aici în special la promovări în funcție sau la creșteri salariale în concordanță cu efortul depus.


Dacă nu se întâmplă asta, cel mai probabil e din cauza companiei, care nu știe să-și aprecieze oamenii de valoare. 

Totuși, există cazuri în care angajatul are partea sa de vină pentru faptul că se complace în această situație neplăcută. Vorbim despre acele semne sau „simptome” care ar trebui să ne spună că e ceva în neregulă cu cariera noastră.

Un prim semnal de alarmă ar trebui să apară atunci când rolul și responsabilitățile tale la locul de muncă nu se modifică timp de mai mulți ani. Se instalează plafonarea și senzația de permanentă nemulțumire. La fel, dacă la finalul lunii primești același salariu ca în urmă cu cinci ani, e un semn clar de stagnare sau chiar de involuție, iar căutarea unui alt job devine o prioritate.

Lăsând la o parte banii și funcțiile, sunt și alte detalii care trebuie să ne dea de gândit. De exemplu, ce poate fi mai neplăcut decât să nu mai participi la ședințele la care altădată erai nelipsit?

De asemenea, dacă nimeni nu apelează la tine pentru un sfat sau ai observat că primești în mod constant mai puține emailuri decât de obicei, rezultă că e ceva putred în relația ta cu angajatorul și e cazul să iei măsuri.

Dispariția provocărilor la locul de muncă are același efect nociv asupra carierei. Astfel, dacă simți că ești capabil să-ți îndeplinești sarcinile și cu ochii închiși, e clar că ai nevoie de o schimbare de mediu.

Nu în cele din urmă, îți poți da seama că nu ești pe drumul cel bun în carieră analizând comportamentul șefilor față de tine. Dacă n-ai mai avut o discuție directă cu superiorul de ceva timp sau dacă primești evaluări repetate de genul „satisfăcător”, fără alte detalii, înseamnă că munca ta e analizată superficial.

Vezi și Tudor Chirilă, momentul memorabil din cariera sa muzicală: ”Am simțit cum calc deasupra pământului”

related posts

Modifică setările cookies