Cele mai bune 11 idei de startup au concurat la Las Vegas


Într-o perioadă în care antreprenorii din România au la dispoziţie două programe de finanţare extrem de atrăgătoare (Startup Nation şi JA Business Plan Challenge, ultimul dedicat elevilor şi studenţilor), orice idee de business e binevenită şi poate constitui baza de plecare pentru o afacere de succes.


În domeniul tehnologiei, un adevărat campionat mondial al startup-urilor s-a desfăşurat în luna ianuarie peste Ocean, în Statele Unite.

Consumer Electronics Show (CES 2019) a adunat la la Las Vegas peste 1400 de startup-uri inovatoare în domeniul tehnologiei din întreaga lume. În cadrul evenimentului, cunoscutul om de afaceri şi investitor britanic Sir Richard Brenson a organizat o competiţie separată, Extreme Tech Challenge, în care 22 de idei de startup au concurat pentru cele trei locuri din marea „finală”, programată în aprilie.

Într-o primă fază a competiţiei, din cele 22 de companii care şi-au expus proiectele, au fost selectate 10 semifinaliste din şase ţări, a căror idei revoluţionare le prezentăm mai jos. În plus, în semifinală a fost acceptat cu un wild-card un al 11-lea startup.

1. ActiveProtective – airbag portabil pentru şolduri, dedicat în special persoanelor în vârstă.

2. BitLumens – furnizare de electricitate descentralizată pentru comunităţile rurale.

3. Civic Eagle – o platformă cloud, folosind inteligenţa artificială, destinată urmăririi legislaţiei pentru firmele nevoite să răspundă rapid schimbărilor.

4. Einride – un sistem inteligent de transport al mărfurilor, folosind camioane electrice şi interconectate.

5. Elevian – dezvoltarea medicinei regenerative, pentru tratarea şi prevenirea afecţiunilor legate de înaintarea în vârstă.

6. Last Of Ours – protecţia zonelor naturale şi a animalelor pe cale de dispariţie prin crearea unei oglinzi digitale folosind tehnologia blockchain.

7. Liven – o platformă pentru plăţi bazată pe recompense la plata facturilor.

8. Lynq – o aplicaţie pentru ca oamenii să interacţioneze fără a avea nevoie de telefoane sau de internet.

9. re:3D – imprimarea în sistem 3D a obiectelor din plastic reciclat.

10. WeWALK – dezvoltarea de tehnologii şi aplicaţii care să vină în ajutorul persoanelor cu deficienţe de vedere.

11. NYX (wild-card) – un dispozitiv aplicabil în zona capului pentru îmbunătăţirea somnului şi combaterea stresului.

related posts

Modifică setările cookies