Coaliţia doamnelor! Ţara în care doar femeile fac legea


Începând din această săptămână, Finlanda va intra în proporţie de sută la sută sub autoritatea femeilor. În funcţia de prim-ministru va fi o tânără de 34 de ani, în timp ce coaliţia de guvernare cuprinde alte 4 partide conduse de tot atâtea femei.


Sanna Marin e cea care a stabilit un nou record mondial, urmând să fie cel mai tânăr premier din lume. Ea fost aleasă de Partidul Social Democrat pentru a-l înlocui pe vechiul prim-ministru, Antti Rinne, care şi-a dat demisia după greva angajaţilor poştali.

,,Nu mă gândesc niciodată la vârsta pe care o am sau la sexul meu, mă gândesc doar la motivele pentru care am intrat în politică. Avem mult de lucru pentru a recâştiga încrederea oamenilor”, a declarat Sanna Marin, care la începutul lui 2018 a devenit pentru prima dată mamă. Interesant e faptul că noul prim-min istru al Finlandei provine dintr-o familie formată din două persoane de acelaşi sex, mai precis din două femei.

După ce va depunde jurământul, Sanna Marin îşi va începe treaba bazându-se pe o alianţă de partide dominate în totalitate de reprezentante ale sexului frumos. Astfel, Li Anderson (32 de ani, Alianţa de stânga), Katri Kulmuni (32 de ani, Partidul de centru), Maria Ohisalo (34 de ani, Partidul Verzilor) şi Anna-Maja Henriksson (55 de ani, Partidul Popular) vor forma împreună cu Sanna Marin nucleul de conducere al Finlandei în următoarea perioadă.

 

  • Coaliţia doamnelor! Ţara în care doar femeile fac legea

related posts

Modifică setările cookies