Pentru a împăca viața profesională cu cea personală, din ce în ce mai mulți angajați își negociază acest program maleabil încă de la interviul de angajare.
Bineînțeles, există și persoane care se simt extrem de confortabil în intervalul „9-17”, la fel cum sunt oameni a căror predispoziție genetică e din start în conflict cu programul de lucru dinainte stabilit. Majoritatea celor aflați în această din urmă situație renunță să lucreze ca angajați și aleg să devină antreprenori. Totuși, cum vă puteți da seama că nu sunteți făcut pentru un program fix, sub supravegherea unui manager?
În primul rând, cei care nu se pot trezi ușor dimineața n-au ce să caute la un loc de muncă unde orice întârziere e contabilizată. Cu atât mai mult în cazul „bufnițelor” care obișnuiesc să facă nopți albe și să adoarmă abia în zori. Ca un fapt divers, se spune despre aceste „păsări de noapte” că ar avea un grad de inteligență sporit.
Programul „9-17” e caracteristic corporațiilor, iar în aceste companii există ierarhii bine definite. Astfel, cei care nu suportă ordinele sau autoritatea altcuiva ar face bine să se orienteze către un alt tip de muncă, pe cont propriu.
De asemenea, în majoritatea locurilor de muncă unde programul e de tip „9-17” se lucrează în echipe, mai mari sau mai mici, în funcție de proiect. Evident, nu toată lumea poate să se adapteze și să-și coordoneze activitatea în funcție de alții, acesta fiind un alt semn al incompatibilității cu programul bătut în cuie.
Punctualitatea e și ea o calitate care se potrivește perfect pe profilul celor care se declară mulțumiți cu rutina zilnică a orelor petrecute la serviciu. La polul opus sunt cei care obișnuiesc să ajungă ultimii la locul de muncă, iar depășirea „deadline-urilor” nu îi îngrijorează deloc. În acest caz, conflictele cu ceilalți angajați devin inevitabile.
Programul copilului de 2-4 ani, o temă arzătoare pentru părinți. Îl organizăm ca în armată, cu ore fixe de masă și somn?