(P) 4 motive pentru care angajații preferă să lucreze de acasă


Tot mai mulți angajați vor să lucreze de acasă. Flexibilitatea programului de la birou sau chiar lipsa obligativității prezenței acolo devine unul dintre cele mai importante motive pentru care angajații aleg un loc de muncă.

Tag-uri:

Potrivit unui sondaj realizat în SUA 30% dintre angajați au renunțat la un loc de muncă pentru că erau obligați să aibă un program rigid. 80% au declarat că ar fi mai loiali companiei dacă orarul de lucru ar fi mai flexibil. Peste jumătate dintre respondenți au spus că au încercat să negocieze cu angajatorii un program mai puțin strict. Potrivit studiului, motivele pentru care angajații își doresc să lucreze de acasă sunt următoarele:

Echilibru între viața de familie și viața personală

73% dintre angajații care au răspuns la sondaj au spus că pentru ei este mai important să aibă timp și de viața personală decât salariul. Aceștia caută locuri de muncă ce le oferă acest avantaj, iar munca de acasă poate fi o soluție. Angajatorii care au pe ștatul de plată reprezentanți ai generației millenials trebuie să fie cei mai preocupați de acest aspect. 

Familia

Familia joacă un rol foarte important atunci când o persoană alege un loc de muncă sau altul. Totuși, oricum ar fi un job la birou, cu program de 8 până la 10 ore, nu permite petrecerea timpului cu cei dragi. Raportul de respondeți cu copii și cei fără a fost de 1:1, ceea ce înseamnă că este un aspect important pentru toate categoriile sociale, nu doar pentru părinți așa cum s-ar credea. De aceea, angajații caută să găsescă un angajator pentru care contează cantitatea muncii, nu neapărat prezența fizică pe scaun la un program 9-17. Programul flexibil poate însemna și lucrul de acasă în câteva zile pe săptămână, nu trebuie să fie ceva permanent. 

Economia de timp

Majoritatea oamenilor petrec pe drumul spre birou/de la birou două ore zilnic. Acesta este timp prețios care poate fi folosit mult mai util. De asemenea, atunci când pleci de acasă spre serviciu mai pierzi cel puțin jumătate de oră pregătindu-te, iar odată ajuns acolo întreruperile de tot felul pot perturba ritmul de lucru, deci și productivitatea. 65% la respondenții la cercetare au spus că ei simt că își pot face treaba mult mai eficient la biroul lor de acasă. Totuși, cel mai mare stres rămâne drumul spre/ de la birou, mai ales în cazul celor care locuiesc în orașe mari cu trafic intens. Un program foarte rigid este un motiv de panică și de oboseală suplimentară.

Câștig pentru angajați și pentru angajatori

Sara Sutton, CEO al FlexJons, cei care au realizat sondajul, spune că ”pe o piață în care angajații buni se găsesc tot mai greu, companiile nu ar trebui să ignore dorința oamenilor de a avea un program flexibil sau chiar de a lucra de acasă. Acest compromis poate însemna o productivitate mai mare și o loialitate a angajaților. ” La interviul de angajare, programul flexibil ar trebui prezentat ca un avantaj alături de pachetul salarial, asigurarea medicală și alte beneficii. Poți căuta astfel de firme pe termene.ro

related posts

Modifică setările cookies