Salariile prea mici îi supără pe români. Jumătate dintre angajaţi vor cere urgent mai mulţi bani


Cel mai recent studiu făcut de o cunoscută platformă de recrutare scoate la iveală nemulţumirea în creştere a angajaţilor din România în ceea ce priveşte veniturile pe care le încasează lună de lună.


Astfel, conform unui sondaj efectuat de BestJobs, peste jumătate (55%) dintre cei chestionaţi au declarat că intenţionează să ceară în viitorul apropiat, până la finalul lui 2019, o mărire de salariu de cel puţin 20 de procente. Dacă nu vor obţine această creştere, 6 din 10 persoane se vor concentra pe găsirea unui alt loc de muncă.

Citește și: Cercetătorii de la Yale şi Oxford au aflat: ce aduce mai mult fericirea, banii sau sportul

Un al doilea aspect interesant al studiului e legat de faptul că 44% dintre angajaţi au spus că îşi vor înainta demisia pe loc în clipa în care vor obţine de la alt angajator un salariu cuprins între 500 şi 1000 de euro. Ca o concluzie, aproape jumătate din forţa de muncă a României e răsplătită cu mai puţin de 500 de euro pe lună. În schimb, alţi 30% dintre respondenţi au declarat că visează la o retribuţie cuprinsă între 1000 şi 2000 de euro. Mai sus, la peste 2000 de euro pe lună se gândeşte doar un român din 10, adică doar 12%.

De semnalat şi existenţa unor angajaţi (14%) care au afirmat că nu vor să demisioneze în cazul unei oferte mai avantajoase din punct de vedere financiar. Motivele principale ar fi legate de ataşamentul faţă de colegii de serviciu şi apropierea biroului de casă. De asemenea, mulţi dintre cei care nu vor să schimbe jobul pentru bani se gândesc că ar putea să cadă din lac în puţ, adică să lucreze în condiţii mai proaste.

Vezi și: ROMANIA, TE IUBESC! - TARA BOGATA, ANGAJAM POPOR

related posts

Modifică setările cookies