STUDIU. Femeile obișnuite se gândesc să-și dea demisia de 17 ori pe an


Aparent, femeile se gândesc să-și părăsească locul de muncă de cel puțin o dată pe lună, potrivit unui studiu realizat de  Association of Accounting Technicians. 


Aparent, femeile se gândesc să-și părăsească locul de muncă de cel puțin o dată pe lună. Mai mult decât atât, au în minte să renunțe la carieră și să încerce în alt domneiu de cel puțin 10 ori în decursul unul an. 

O treime din femeile chestionate au luat inițiativa și și-au schimbat locul de muncă în decursul unui an. Una din 5 femei încă se gândește activ la asta. Psihologii spun că acest lucru ar putea avea legătură cu sentimentul nostru de nemulțumire. 

Studiul a concluzionat, de asemenea, că femeile muncesc în medie 32 de ore pe săptămână, totalizând 1668 de ore pe an și 78396 de ore pe parcursul carierei. 

De asemenea, o femeie își experimentează în medie maximum 5 locuri de muncă, într-o viață întreagă, iar acesta poate fi motivul pentru care dorești să mergi mai departe și să încerci și altceva.

Cercetarea, efectuată de OnePoll pentru AAT, a fost realizată pe un eșantion de 2 000 femei adulte cu normă întreagă din Marea Britanie și s-a desfășurat în perioada 11 septembrie 2018 - 14 septembrie 2018.

related posts

Modifică setările cookies