Super-abilităţile de care ai nevoie în următorii 10 ani


Schimbările permanente de pe piaţa muncii ne obligă să ne adaptăm în aşa fel încât viitorul să nu ne surprindă. 


Progresul tehnologiei, evoluţia economică, dar şi factorii politici sau de mediu au fost luate în calcul de specialiştii americani de la Institutul pentru Viitor (Institute for the Future) cu scopul de a identifica cinci super-abilităţi pe care angajatorii le vor aprecia cu prisosință în deceniul următor.

Treptat, calităţile din CV gen „creativitate”, „spirit de echipă” sau „comunicare excelentă” tind să devină clişee, iar companiile de top îşi vor îndrepta privirea către alte aptitudini (super-abilităţi).

Super-abilităţile viitorului: brandul personal

Construirea unei reputaţii personale fără cusur va deveni elementul de bază pentru a putea spera la păstrarea unui loc de muncă sau la găsirea unei alte oportunităţi în carieră. Brandul personal ca o super-abilitate în viitor înseamnă totalitatea calităţilor pe care dorim să le proiectăm în faţa unui angajator. Astfel, este esenţial să definiţi exact ceea ce sunteţi în momentul de faţă, dar şi ceea ce vreţi să deveniţi. O imagine cât mai profesionistă în platformele de social-media poate fi începutul perfect pentru brandul dumneavoastră personal. Apoi, e foarte important să vă conștientizaţi cât mai corect calităţile şi defectele, capitol la care e indicat să apelaţi la părerea unor persoane obiective şi sincere din categoria prietenilor de încredere.

Super-abilităţile viitorului: controlarea „mașinilor”

Abilitatea de a îmbrăţişa cele mai noi descoperiri tehnologice şi de a folosi roboţii şi maşinile în maniera ideală e altă super-calitate care va lucra în avantajul vostru. Inteligenţa artificială (AI) e într-o expansiune continuă, preconizândus-se că în doi-trei ani vor dispărea din acest motiv câteva milioane de locuri de muncă, pe plan global. În aceste condiţii, omului îi rămâne şansa de a învăţa să coordoneze cât mai bine şi cât mai repede această inteligenţă pentru a maximiza rezultatele.

Super-abilităţile viitorului: „reţeaua” de prieteni şi cunoştinţe

Lăsând la o parte maşinile, oamenii vor continua să socializeze, în mod direct sau virtual. Pe întreg parcursul unei cariere, avem nevoie să ne îmbogăţim permanent reţeaua de persoane pe care le cunoaştem şi s-o întreţinem cât se poate de bine. În acest fel, vor apărea din senin oportunităţi de avansare în carieră sau de schimbare a unui loc de muncă. Tot mai mult se vorbeşte în ultima vreme despre economia de tip sharing sau „gig economy”, concepte care îţi permit să lucrezi oricând şi oriunde.

Super-abilităţile viitorului: complexitatea

Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă, astfel că avem nevoie de o abilitate specială. Pentru a ţine pasul cu schimbările, trebuie să ne cunoaştem limitele şi să acceptăm că putem învăţa oricând lucruri noi. E o flexibilitate şi o adaptabilitate cu care vom putea, la un moment, dat s-o luăm de la zero într-un alt proiect sau într-un alt rol, în aceeaşi companie sau într-un loc de muncă diferit.

Super-abilităţile viitorului: rezistenţa la obstacole

Persoanele care nu fug de greu şi care transformă obstacolele în noi oportunităţi vor însemna enorm pe piaţa muncii în următorii 10 ani. Practic, această super-abilitate stimulează inovaţia în afaceri şi face diferenţa într-un mediu concurenţial. De asemenea, sunt tot mai căutaţi angajaţii capabili să lase la o parte problemele de ordin personal, care constituie adevărate piedici la locul de muncă.

related posts

Modifică setările cookies