Tergiversarea sau amânarea la infinit a unor lucruri e o „strategie” păgubitoare, despre care psihologii au stabilit că poate fi chiar o dereglare patologică de comportament, adică o boală.
Procrastinarea e denumirea dată de specialişti acestei tendinţe de a amâna cu care, probabil, toţi ne-am întâlnit la un moment dat. În cazul în care problema devine cronică şi se repetă, atunci e nevoie de o serie de măsuri cu care să îndepărtăm acest „diavol” din noi.
Prima oţiune pe care o avem la îndemână e să ne răsplătim într-un fel sau altul pentru faptul că am luat taurul de coarne şi am demarat acel lucru care nu ne face deloc plăcere. Astfel, putem utiliza lista personală de plăceri sau hobby-uri pentru a o combina cu sarcinile pe care le tot amânăm. De exemplu, ascultaţi melodia preferată doar când răspundeţi la mailurile plictisitoare de serviciu sau mergeţi la restaurantul pe care îl îndrăgiţi doar atunci când aţi terminat obositorul raport lunar.
Proiectele stufoase şi complicate sunt cele mai expuse amânărilor, în condiţiile în care ne gândim că nu ştim de unde şi cum să începem treaba. În acest caz, soluţia e de a împărţi proiectul mare în mai multe proiecte mici, care devin astfel mai tangibile din punct de vedere mental. Există şi „regula celor două minute”, care spune că aceasta e perioada de timp maximă care trebuie alocată unor activităţi de debut, pregătitoare pentru obiectivul major pe care îl avem în faţă. Pentru un efort de două minute chiar nu merită să spunem „nu”.
O planificare mai strictă a activităţilor zilnice şi respectarea acesteia întocmai conduce la o rutină cu efecte pozitive în ceea ce priveşte lupta cu procrastinarea. Astfel, cercetătorii ne sfătuiesc ca la finalul unei zile de muncă să ne stabilim şase puncte esenţiale de îndeplinit în ziua următoare, în funcţie de priorităţi. Când ajungeţi din nou la serviciu, începeţi treaba exact în ordinea fixată cu o seară înainte. Bineînţeles, dacă vor rămâne lucruri nerezolvate, există ziua următoare şi alte şase obiective principale.