Vrei un job în străinătate? Care sunt cele mai vânate ţări şi domenii de activitate


Un ultim studiu efectuat de o cunoscută platformă de recrutare arată că aproape 2 milioane de români au aplicat în 2019 pentru un loc de muncă în străinătate, iar pe primul loc în topul domeniilor de activitate cele mai solicitate se află vânzările.


Potrivit eJobs, categoria de vârstă cu cele mai multe aplicări este cea cuprinsă între 25 şi 35 de ani, urmată de cea a persoanelor aflate la început de carieră (18-24 de ani). Per total, candidaţii până în 35 de

Citește și:Job sau familie? 4 idei pentru a echilibra balanta viata personala – serviciu

În mod surprinzător, Germania şi Marea Britanie sunt destinaţiile cele mai atrăgătoare (în jur de 100.000 de aplicări), în timp ce ţări aflate în trecut în topul preferinţelor, precum Italia sau Spania, au început să piardă teren. „Asta înseamnă că îşi doresc să părăsească ţara tot mai mulţi specialişti şi corporatişti, iar planurile lor nu sunt doar temporare, ci pleacă în perspectiva unei emigrări definitive”, a explicat Bogdan Badea, CEO la eJobs.

Un alt rezultat interesannt al studiului e legat de domeniile de activitate care au avut cel mai mult succesc în 2019. Clasamentul e dominat de sectorul vânzărilor, urmat de cel bancar, financiar-contabil, alimentar şi de management. În Top 10 nu se regăsesc însă domenii precum turismul, curăţenia şi construcţiile.

Vezi și: Exclusiv online! Șeful sub acoperire nu s-a rezumat doar la ce ai văzut la TV. Vezi aici ce job-uri a mai făcut și pe cine a mai recompensat 

related posts

Modifică setările cookies