10 promisiuni pe care le incalci cand devii mama


Multe femei care nu au inca un copil stau pe margine si discuta, cu impresia sincera ca ele vor fi cele mai bune, mai corecte si mai intelepte mame din lume. Ca in oricare alta situatie, de cele mai multe ori practica n-are nicio legatura cu teoria.


De cate ori nu te-ai auzit spunand ca n-o sa faci niciodata cutare ori cutare lucru pe vremea cand meseria de mamica era pentru tine doar o perspectiva indepartata?

Ei bine, din momentul aparitiei micii mogaldete roz in viata si bratele tale, tabuurile se naruie, prejudecatile dispar si descoperi in noua femeie din tine o indrazneala si o determinare de care doar mamele sunt in stare. Adu-ti aminte ce jurai ca n-o sa faci si regaseste-te amuzata in exemplele noastre.

1. N-o sa alaptez niciodata in public fara sa-mi acopar sanul

E adevarat ca nu toate mamele se simt confortabil alaptandu-si bebelusul in public. Dar ce sa faci daca situatia (a se citi plansul disperat) o cere si n-ai la indemana nicio paturica cu care sa maschezi ce e de mascat? Ai facut-o macar o data, nu-i asa? Si daca cineva te-a surprins din greseala poate ti s-a parut stanjenitor, dar un gest scuzabil si natural.

2. N-o sa-mi las niciodata copilul sa se comporte nepotrivit in public

Copiii mici au adesea comportamente imprevizibile, indiferent cat te-ai straduit tu sa ii educi asa cum trebuie. Cand cei mici sunt obositi, le e foame sau nu se simt in largul lor, lucrurile pot s-o ia usor razna.

3. N-o sa-i dau niciodata lapte formula

Foarte multe mamici n-au probleme cu lactatia. Cu toate acestea, nu alapteaza. E usor sa spui ca nu-i vei da niciodata pe cel mic cu formula, insa alaptatul nu e la indemana tuturor femeilor. S-ar putea ca incercarea de a-l alapta natural sa te descurajeze sau pur si simplu sa nu ai suficient lapte matern.

4. N-o sa dorm niciodata in pat cu bebe

Credeai ca o sa faci ture prin jurul patutului doar ca sa nu-l iei langa tine o ora ca sa-l linistesti? Desi inainte te temeai ca micutul n-o sa fie in siguranta in patul adultilor sau iti doreai sa-l inveti cu independenta inca din leagan, oboseala te-a facut mai permisiva. Invata-l pe cel mic sa doarma singur, dar ofera-i toata atentia atunci cand nu se linisteste.

5. N-o sa-i dau voie cu suzeta dupa varsta de un an

Daca inainte te oripilai cand vedeai un nazdravan de doi ani cu suzeta in gura, in prezent s-ar putea sa vezi mai degraba avantajul (un copil mai linistit) decat riscurile (aparitia cariilor, dificultati in vorbire).

6. N-o sa-i dau voie sa fie mofturos la mancare

De acord, dar ce o sa faci daca nu vrea sa accepte mancarea pe care i-ai pregatit-o? O sa-l infometezi? Acum, ca esti mama, ai observat ca un copil merge cu indaratnicia pana in panzele albe. Pe de alta parte, poate chiar nu-i place un anume fel de mancare, deci la ce bun sa-l fortezi?

7. N-o sa-l las niciodata sa planga. Sau dimpotriva!

Pe cand nu erai mamica, te aflai categoric doar intr-una din tabere: afirmai ca il vei alina cand va plange, ori ca nu te vei lasa impresionata. Acum esti maleabila. Il impaci sau il lasi sa-si termine plansul, in functie de gravitatea problemei.

8. Nu o sa-l tin in scutece dupa varsta de doi ani

Pare o promisiune usor de implinit, pana cand te confrunti cu testul olitei. Degeaba i-ai luat una cu zurgalai si alte accesorii menite sa-l atraga – de cele mai multe ori il vor distrage. Nu dispera: o sa faca si la olita atunci cand se va simti pregatit.

9. N-o sa-i spun niciodata: “Fiindca asa am zis eu”

Asta doar pana cand, exasperata, o s-o faci si pe-asta. Desigur, o sa-i explici rabdatoare despre ce e vorba de fiecare data cand te va intreba acelasi lucru de o mie de ori. Insa daca vezi ca strengarului nu-i pasa de logica ta, la a 1001-a oara s-ar putea sa cedezi tentatiei de a i-o taia scurt.

10. N-o sa ma neglijez niciodata

Promisiunea asta ramane in picioare doar daca ai pe langa tine bunicii, o bona sau o menajera care sa te ajute in indatoririle zilnice cu privire la cel mic. Doar in acest fel e posibil sa ai grija de tine pana la adanci batraneti. Altfel, iti vei incalca si aceasta promisiune. 

Nu te descuraja, cu totii ne schimbam parerile odata ce inaintam prin viata. Flexibilitatea este un lucru firesc si de dorit daca vrei sa tii frustrarile la distanta.

related posts

Modifică setările cookies