6 cele mai simple greșeli care îți strică tenul


Oricât de mult ai încerca să respecți regulile de bază ale întreținerii unui ten perfect, precum folosirea unui demachiant în fiecare seară, aplicarea unei creme hidratante și folosirea cremelor de soare atunci când este cu adevărat nevoie, tot te vei trezi cu o piele uscată uneori și chiar crăpată. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori din cauza unor detalii cărora nu le dai atenția cuvenită și care îți afectează extrem de mult tenul.


6 cele mai simple greșeli care îți strică tenul 

1. Folosești perii de machiaj murdare

Nu este suficient ca în fiecare seară să îți cureți machiajul, dacă data viitoare când vei aplica fondul de ten și vei începe să folosești periile de machiaj, acestea vor conține celule moarte de piele și grăsime care nu vor face altceva decât să îți deterioreze mai departe tenul. De aceea este important să folosești de fiecare dată produse cosmetice de calitate, care te pot ajuta să îți întreții mai bine atât accesoriile, dar mai ales pielea. Bacteriile acumulate în periile vechi, pentru ten sau ochi, care nu au fost curățate prea frecvent, pot conduce chiar la dezvoltarea unor infecții, este și avertismentul dermatologului Dendy Engelman, reprezentantul Manhattan Dermatology & Cosmetic Surgery din New York.

2. Sari peste dușurile de după antrenamentul la sală

După o oră de exerciții fizice la sală, de cele mai multe ori tot ce vei dori va fi să ajungi acasă și să te arunci în pat, de unde să nu te mai ridici până dimineață. Riscul la care îți supui tenul din cauza faptului că alegi să sari peste dușul de după antrenament este foliculita. Aceasta se poate forma în urma transpirației amestecată cu bacteriile acumulate peste zi și grăsimea pielii. Acesta este și motivul pentru care e foarte indicat să faci duș cât poți de repede după ce ai terminat un antrenament, indiferent de ora la care ajungi acasă. Asta, desigur, dacă dușul de la sala de sport nu ți se pare suficient de igienic ca să îl folosești.

3. Nu îți speli destul de des fețele de pernă

Acneea și iritațiile pielii pot fi produse de multe ori tocmai din cauza fețelor de pernă pe care le schimbi și le speli mult prea rar. Astfel, toate bacteriile care se adună acolo îți ajung noaptea pe față. De fiecare dată când vei adormi fără să te demachiezi, deși nu îți recomandăm niciodată să faci așa ceva, sfatul nostru este să schimbi imediat fața de pernă și să o speli de îndată.

4. Ții mâinile pe față toată ziua

Pui mâna pe telefon, pe întrerupătoare și clanțe, folosești obiecte care au fost atinse de foarte mulți oameni, precum banii, iar apoi mâinile tale ajung pe față. În acest fel nu faci altceva decât să transferi nenumărate bacterii pe tenul tău, iar acestea mai departe pot produce probleme. E greu să îi spui cuiva să nu își mai atingă atât de des fața cu mâinile sau să și le curețe mereu. Însă este una dintre problemele care ajung să afecteze destul de mult tenul.

5. Faci dușuri prea fierbinți

Un duș fierbinte poate suna extraordinar mai ales în sezonul rece, dar ar trebui să știi că acest obicei va afecta destul de mult pielea ta. Aceasta pentru că apa fierbinte va elimina uleiurile naturale pe care pielea ta le eliberează, lăsând-o uscată și vulnerabilă. Astfel se produc și crăpăturile pielii.

6. O alimentație greșită

„Ești ceea ce mănânci” nu este doar o vorbă aruncată aiurea. De foarte multe ori se dovedește să fie extrem de reală, iar în privința tenului tău se aplica de fiecare dată. O dietă săracă în Omega-3 și Omega-6 se va transforma într-o piele uscată care nu se poate regenera, din cauza absenței antioxidanților.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: puhhha



related posts