A pierdut 13 sarcini, dar nu și-a pierdut speranța și a adus pe lume o fetiță perfectă


"Am citit despre miracolele care li se întâmplă unor oameni, iar acum am și eu miracolul meu! "


Sunt cuvintele pline de fericire ale unei femei din Marea Britanie, care a trecut prin 13 sarcini pierdute, până să-și strângă bebelușul în brațe. Laura Worsley și soțul ei, Dave au parcurs un drum lung și traumatizant până au devenit părinți. 

Femeia în vârstă de 35 de ani a pierdut prima sarcină în 2008, relatează BBC News. După alte trei sarcini pierdute, cuplul a căutat răspunsuri la specialiști. 

 

Laura a fost diagnosticată cu sindromul  antifosfolipidic (este o afecţiune autoimună caracterizată prin prezenţa anticorpilor antifosfolipidici, trombozelor arteriale şi/sau venoase şi a pierderilor de sarcină repetate).

 

"Ni s-a spus că acid folic în doze mari ne-ar putea ajuta, dar n-a fost așa. Am fost incxlusă în mai multe studii clinice, am încercat mai multe medicamente și terapii, dar nimic n-a funcționat.  Trăiam pentru asta. Mă gândeam că viața fără copii nu are niciun sens pentru mine.", a declarat femeia. 

 

După ce-a trecut printr-o mulțime de teste, în 10 ani de încercări și sarcini pierdute, medicii au descoperit cauza. Placenta era problema. Cu intervilozitatea cronică , corpul ei lupta împotriva sarcinilor. 

 

După 13 sarcini pierdute, femeia și soțul ei au decis să mai încerce încă a dată.  

 

"Am zis că aceasta este ultima dată când mai încercăm." Așa a și fost. Laura a  rămas însărcinată din nou. A luat medicamente care au îmbunătățit endometrul și steroizi, care au asuprimat sistemul imunitar, iar asta i-a permis Laurei să ducă sarcina până la 30 de săptămâni. 

 

Femeia a născut prematur, dar fetița a fost o luptătoare. După 11 săptămâni petrecute în spital, micuța Ivy a ajuns acasă, alături de părinții ei. 

 

"Chiar și acum, când are 9 luni, nu-mi vine să cred că este a mea!", spune Laura, care și-a făcut publică povestea, pentru a le da speranță și altor cupluri care se confruntă cu aceleași probleme.

 

Vezi cum arată fetița în GALERIA FOTO

  • A pierdut 13 sarcini, dar nu și-a pierdut speranța și a adus pe lume o fetiță perfectă

related posts

Modifică setările cookies