Afla care sunt diferentele dintre parinti cand vine vorba de somn


Ai senzatia de multe ori ca tati te lasa la greu cand vine vorba de trezit noaptea pentru a avea grija de bebe? Trebuie sa stii ca partenerul tau nu face nimic intentionat si totul are o explicatie din punct [...]


Ai senzatia de multe ori ca tati te lasa la greu cand vine vorba de trezit noaptea pentru a avea grija de bebe? Trebuie sa stii ca partenerul tau nu face nimic intentionat si totul are o explicatie din punct de vedere stiintific.

Intotdeauna au existat si vor exista diferente majore intre barbati si femei, mai ales cand vine vorba de rutina si somn. Cercetatorii din Marea Britanie au descoperit ca femeile au cicluri de somn mai scurte decat barbatii, iar asta le determina sa mearga devreme la somn si sa se trezeasca dimineata mai devreme decat partenerii lor. Ciclurile scurte de somn pot cauza in cazul femeilor insomnie si depresie de sezon.

Ce se intampla de fapt cu organismul femeilor?

Oamenii de stiinta de la Scoala de Medicina Harvard sustin ca ciclurile scurte de somn afecteaza usurinta cu care mamicile adorm si cat de mult pot dormi acestea.

Astfel, ritmul circadian al femeilor (ciclu de 24 ore somn – perioada activa) este cu aproximativ 6 minute mai scurt decat cel al barbatilor. In realitate insa, aceste 6 minute echivaleaza cu trezirea mamicii cu aproximativ 30 de minute inaintea tatalui.

Cercetatorii au tinut sub oservatie 52 de femei si 105 barbati pe o perioada de 6 saptamani si s-au concentrat pe studierea a doi indicatori: temperatura corpului si nivelul hormonului melatonina (substanta care joaca un rol foarte important in cadrul ritmului circadian), scrie LiveScience.

Participantii la studiu au stat intr-o incapere slab luminata si au avut un ritm de somn modificat (20 sau 28 de ore in loc de ciclul normal de 24 ore).

De ce au ales medicii acest mediu?

Ciclul de somn se “reseteaza” in momentul in care oamenii iau contact cu lumina naturala, asa ca incaperea cu lumina slaba le-a permis oamenilor de stiinta sa masoare ritmul circadian natural al participantilor la studiu.

In lipsa luminii exterioare, organismul revine la ciclul natural de somn, care uneori este mai lung sau mai scurt de 24 ore. Cercetatorii au descoperit ca 35% dintre femei au un ritm circadian mai scurt de 24 ore, in comparatie cu 14% in cazul barbatilor.

Cum sunt utilizate in practica aceste descoperiri?

Descoperirile sunt importante mai ales pentru persoanele care sufera de depresie sezoniera si al caror tratament presupune terapie cu lumina (pentru resetarea ciclului natural de somn). Daca ritmul circadian este mai scurt de 24 de ore, este folosita lumina de dupa-amiaza pentru reglarea ciclului natural de somn. In cazul in care ritmul pacientilor depaseste 24 ore, acestia au nevoie de lumina dimineata.

De ce sunt afectate in mod special femeile?

Diferentele intre barbati si femei in ceea ce priveste ritmul circadian sunt strans legate cu nivelul de estrogen. Pe scurt, studiile arata ca nivelul de hormoni poate influenta si schimba ciclul natural de somn in cazul femeilor.

Chiar daca simti ca vrei sa mai dormi o ora in plus sau sa te trezesti mai devreme, este foarte important sa iti controlezi cu atentie ciclul de somn. O viata organizata si sanatoasa este benefica nu doar pentru tine si partenerul tau, dar influenteaza in mod pozitiv si evolutia copiilor, care vor urma exemplul parintilor si se vor dezvolta armonios.

related posts

Modifică setările cookies